A doua acțiune în instanță a celor 16 liberali ar putea avea câștig de cauză. O spune fostul judecător al CCR, Tudorel Toader. Ceea ce încearcă cei 16 „disidenți” este să oprească organizarea Congresului PNL, care este programat pe 21 iunie. Între timp, Tribunalul Ilfof a dat ca termen data de 3 iulie, adică după Congres.
Întrebarea este dacă pot fi invalidate deciziile dacă Tribunalul Ilfov dă dreptate celor care au făcut reclamații acum. Răspunsurile le-a dat Tudorel Toader, în direct la Euronews.
Tudorel Toader spune că puciștii din PNL ar putea avea câștig de cauză
Tudorel Toader, fost judecător al CCR: „Tribunalul Ilfov deja a prefigurat oarecum ce va decide peste două săptămâni. Ieri, când a decis suspendarea efectelor deciziilor de excludere, pe care, eventual, PNL le va lua împotriva așa-zișilor disidenți. Care este logica judecătorului? Judecătorului fondului, indiferent că e de tribunal, de curte sau de Înaltă Curte, nu judecă în paradigma disciplinei de partid. Judecătorul știe că, în România, mandatul parlamentar nu este imperativ, adică șeful de partid nu poate să spună cum să te comporți ca parlamentar, cum să votezi ca parlamentar.
Și neavând mandat imperativ, ce vedem? Un mandat reprezentativ, în care parlamentarul reprezintă alegătorii din circumscripția lui. Parlamentarul are o largă autonomie și va da socoteală electoratului când va face bilanțul, când eventual va solicita un nou mandat la un nou ciclu electoral. În logica asta se înscrie și faptul că Tribunalul a amânat peste două săptămâni. Eu am convingerea că vom merge în aceeași direcție.
Dar importante sunt cele statuate ieri, prin care s-a reconfirmat libertatea deplină a parlamentarilor de a vota cum vor. Se resetează totul prin decizie de admitere a celor contestate, se readuce situația așa cum este ea astăzi, adică fără alegeri, fără desființări de structuri de conducere, etc. Există principiul care spune că părțile sunt readuse în situația anterioară.
Eu nu știu cum le-a fost aprobat statutul, cu prevederi care încalcă exigențele Constituției și ale legii. Un statut este o hotărâre a adunării celor care formează asociația sau partidul, dar statutul nu poate să bată sau să infirme legea sau Constituția. E limpede. Și se pune problema priorității între Constituție și statut. Și are prioritate Constituția.
Da (n.r.: se așteaptă ca liberalii disidenți să primească banii ceruți ca despăgubiri), poate nu chiar atât de mulți, dar da, pentru că e vorba de răspundere civilă delictuală și se pune problema că ți-a produs o încălcare, o vătămare a unor drepturi și libertăți fundamentale, iar acesta e un drept fundamental.
La CCR ajung numai criticile de neconstituționalitate din legi sau ordonanțe de urgență. Nu critica hotărârilor judecătorești. Excepția nu poate avea ca obiect critica unei decizii a altei instanțe de judecată. Numai dacă are ca obiect prevederi dintr-o lege sau OUG.”
Congresul PNL va avea loc pe 21 iunie
Disidenții au intentat două acțiuni împotriva propriului partid. Prima este „acțiune în răspundere delictuală”, iar a doua este „ordonanță președințială”, adică o procedură în care se solicită judecarea în regim de urgență. Iar acea ordonanță președințială vizează suspendarea deciziei de pe 17 iunie, prin care Biroul Politic Național al PNL a convocat pentru astăzi, 19 iunie, la ora 17, Consiliul Național. Asta înseamnă pasul premergător înainte de organizarea Congresului PNL de pe 21 iunie.
Iar cei 16 liberali au depus cerere de suspendare de urgență a deciziilor Biroului Politic Național din 17 iunie. Aceștia cer câte 250.000 lei daune morale, adică un total de 4 milioane de lei.
