Trump: „Vor fi consecințe foarte grave pentru Rusia dacă Putin nu va fi de acord să oprească războiul din Ucraina”

„Vor fi consecințe foarte grave pentru Rusia dacă președintele Putin nu va fi de acord să oprească războiul din Ucraina după summitul de vineri”, amenință președintele american Donald Trump. Vorbind după un summit virtual cu liderii europeni și cu Volodimir Zelenski, liderul de la Casa Albă spune că ar fi posibilă o a doua întâlnire cu Vladimir Putin șI Volodimir Zelenski.

Întâlnirea de vineri în Alaska, așteptată cu sufletul la gură de către Ucraina și aliații săi, ar putea fi urmată de o alta, în scurt timp, anunță președintele Donald Trump. El spune că prima discuție între el și Putin va fi una pentru a stabili cum stau lucrurile și care este direcția în care evoluează situația. La această eventuală a doua discuție ar urma să ia parte și Volodimir Zelenski, spune liderul de la Casa Albă.

Donald Trump, președintele SUA: „Dacă prima întâlnire decurge bine, vom avea o a doua întâlnire, a doua întâlnire rapidă. Aș dori să o facem aproape imediat și vom avea o a doua întâlnire rapidă între președintele Putin, președintele Zelenski și mine, în cazul în care vor dori să fiu prezent.

Aceasta ar fi o întâlnire care ar putea funcționa perfect. Însă este posibil ca prima întâlnire să nu ofere răspunsuri. Totuși, anumite lucruri importante pot fi obținute. Va fi o întâlnire foarte importantă. Dar va pregăti terenul pentru a doua întâlnire. Asta în cazul în care a doua întâlnire va avea loc. Este posibil să nu aibă loc o a doua întâlnire, pentru că, dacă voi considera că nu este oportună, deoarece nu primesc răspunsurile de care avem nevoie, atunci nu vom avea o a doua întrunire.”

Zelenski: „Tot ceea ce ține de Ucraina trebuie discutat exclusiv cu Ucraina”

Declarațiile lui Donald Trump vin după o discuție virtuală cu liderii europeni și cu președintele Ucrainei. Discuție care a arătat unitatea aliaților Kievului și sprijin necondiționat pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. După mai multe întâlniri, Volodimir Zelenski a spus că negocierile trebuie să țină cont de poziția Europei, iar Rusiei îi trebuie impuse mai multe sancțiuni.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Tot ceea ce ține de Ucraina trebuie discutat exclusiv cu Ucraina. Trebuie să pregătim un format trilateral pentru discuții. Trebuie să existe o încetare a focului - în primul rând, trebuie să existe garanții de securitate și acestea trebuie consolidate dacă Rusia nu este de acord cu o încetare a focului în Alaska. Acestea sunt principii eficiente și este important ca acestea să funcționeze. Desigur, astăzi, apropo, președintele (Trump) ne-a spus despre sprijinul său pentru acest lucru și despre disponibilitatea Americii de a participa.”

Cancelarul german: „Principiul că granițele nu trebuie schimbate prin forță trebuie să continue să se aplice”

Vorbind după videoconferință alături de Zelenski, cancelarul Germaniei, Friedrich Mers, crede că decizii importante ar putea fi luate în Alaska, dar a subliniat că interesele fundamentale de securitate europene și ucrainene trebuie protejate. Merz a mai spus că liderii au discutat problema încetării focului în Ucraina.

Friedrich Merz, cancelarul Germaniei: „Ucraina este gata să negocieze în cazul problemelor teritoriale. Cu toate acestea, așa-numita linie de contact trebuie să fie punctul de plecare, iar recunoașterea legală a ocupației ruse nu este dezbătută. Principiul că granițele nu trebuie schimbate prin forță trebuie să continue să se aplice.”

De partea sa, președintele Franței Emmanuel Macron a subliniat că Donald Trump acordă prioritate unei încetări a focului între Ucraina și Rusia. El a adăugat că Trump a fost clar că problemele teritoriale legate de Ucraina vor fi negociate doar de către președintele ucrainean.

Emmanuel Macron, președintele Franței: „Președintele Trump a fost foarte clar că intenția americană a fost de a obține o încetare a focului la această întâlnire din Alaska. Este într-adevăr foarte important ca în timpul acestei întâlniri, Statele Unite ale Americii să poată obține o încetare a focului și susținem această inițiativă împreună cu (inițiativa) de noi schimburi de prizonieri și eliberarea copiilor.”

Înainte de întâlnirea de vineri, Moscova își păstrează cererile maximale - Ucraina să cedeze patru regiuni parțial ocupate (Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson), pe lângă Crimeea, anexată în 2014, și să renunțe la livrările de arme occidentale și la intenția de aderare la NATO.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE