Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Trump spune că războiul din Iran se apropie de sfârșit. Liderul de la Casa Albă consideră că Teheranul va avea nevoie de 20 de ani pentru a se reconstrui

Președintele american Donald Trump a declarat marți că, în opinia sa, războiul din Iran se apropie de sfârșit, potrivit unor fragmente dintr-un interviu acordat canalului Fox News și care au fost publicate în avans, relatează miercuri dpa.

'Cred că se apropie de final. Da. Adică, eu îl consider ca fiind foarte aproape de sfârșit', a spus Trump, potrivit comentariilor publicate marți pe platforma X de jurnalista Fox, Maria Bartiromo.

Donald Trump a afirmat că, dacă SUA s-ar retrage acum, Iranul ar avea nevoie de 20 de ani pentru a se reconstrui.

'Și încă nu am terminat. Vom vedea ce se va întâmpla', a spus el, adăugând că, în opinia sa, Iranul este dornic să ajungă la un acord.

Anterior, liderul de la Casa Albă făcuse remarci vagi cu privire la o posibilă nouă rundă de discuții cu Iranul, în contextul în care în prezent este în vigoare un armistițiu de două săptămâni în cadrul conflictului.

'S-ar putea întâmpla ceva în următoarele două zile' la Islamabad, declarase Trump pentru New York Post într-un interviu telefonic, fără a oferi mai multe detalii.

Negocieri tensionate

O primă rundă de negocieri între SUA și Iran, desfășurată în capitala Pakistanului, s-a încheiat fără a se ajunge la un acord weekendul trecut. Conform unor informații neconfirmate apărute în presă, o nouă întâlnire ar putea avea loc joi.

La rândul său, vicepreședintele SUA, JD Vance, a declarat marți că armistițiul dintre Statele Unite și Iran se menține, iar președintele Donald Trump își dorește nu un 'mic acord' cu Iranul, ci o 'mare înțelegere', potrivit dpa.

'Pe moment, încetarea focului se menține', a spus Vance în cadrul unui eveniment la Athens, în statul Georgia.

Potrivit lui Vance, la discuțiile dintre SUA și Iran, desfășurate la Islamabad în weekend, s-au înregistrat 'progrese enorme'. 'Dar motivul pentru care nu a fost încheiat un acord este că președintele (Trump) își dorește cu adevărat un acord pentru ca Iranul să nu dețină arme nucleare', a explicat el.

JD Vance a mai spus că Iranul trebuie să înceteze să mai sponsorizeze terorismul și că Donald Trump își dorește un acord în baza căruia 'poporul iranian să poată să prospere și să se alăture economiei mondiale'.

În același timp, postul de televiziune CNN a relatat, citând surse familiarizate cu discuțiile, că cel mai probabil JD Vance va conduce delegația SUA la o eventuală a doua rundă de negocieri cu Iranul, în cazul în care aceasta va avea loc înainte de expirarea armistițiului de două săptămâni. Armistițiul ar urma să expire săptămâna viitoare.

CNN a relatat că trimisul special al SUA, Steve Witkoff, și ginerele lui Trump, Jared Kushner, ar putea, de asemenea, să participe la discuții.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE