Trump spune că Putin „obstrucționează pacea printr-o minciună” despre presupusul atac asupra reședinței liderului rus. CIA confirmă

Donald Trump îl critică pe Vladimir Putin, despre care spune că răspândește minciuni legate de atacul ucrainean cu drone care ar fi vizat reședința liderului rus, din 29 decembrie. Într-o postare pe Truth Social, președintele american îl acuză pe omologul său că „împiedică pacea și perpetuează războiul”.

Trump consideră că acest tip de discurs face parte dintr-o strategie recurentă a Moscovei de a submina orice efort diplomatic serios.

Trump spune că Putin minte

„Lui Putin i s-a oferit o cale către pace, dar el a respins-o din nou”, a spus președintele american, citat de surse apropiate, potrivit publicației New York Post. Trump a amintit și de încercările anterioare de detensionare, care au eșuat din cauza lipsei de voință a Kremlinului și după atacurile rusești continue împotriva civililor ucraineni. Numai în perioada Crăciunului, Rusia a lansat peste 130 de drone împotriva Kievului și a altor orașe, a provocat moartea a cel puțin șapte civili și a avariat infrastructura critică, inclusiv clădiri rezidențiale și centrale electrice.

Trump susține că este „ipocrit” din partea Kremlinului să-și exprime indignarea față de presupusul atac ucrainean cu drone, în condițiile în care Rusia bombardează sistematic zone civile, iar rușii sunt acuzați de răpirea copiilor ucraineni și de torturarea și executarea prizonierilor de război, pe lângă încercările repetate de asasinare a lui Zelenski.

Sursa citată menționează și că Trump ar fi spus că Rusia „a devenit un actor global care se opune intereselor Washingtonului” și că „sprijină regimuri sancționate, precum Iranul, Venezuela și Coreea de Nord” și împiedică operațiunile americane pe diverse fronturi.

  • Trump a fost informat de directorul CIA, John Ratcliffe.

CIA spune că rușii mint și că ucrainenii nu au atacat reședința lui Putin

Acuzațiile rușilor sunt demontate și de CIA. Experții americani spun că atacul cu drone nu a vizat reședința lui Vladimir Putin, în ciuda celor spuse de autoritățile ruse pe 29 decembrie. După ce rușilor li s-au cerut dovezi, Dmitri Peskov a spus că „nu e nevoie de ele”, însă ulterior, Ministerul rus al Apării a prezentat niște imagini video care arată doar o dronă distrusă pe sol, într-o zonă împădurită și acoperită de zăpadă, ceea ce americanii au numit „extrem de neviabil”, cu toate că rușii spuneau că resturile de dronă aparțin unei drone Chaklun-V, fabricate în Ucraina.

Astfel, SUA susține că Ucraina nu l-a vizat pe Putin și nici reședința sa din Novgorod, cu toate că oficialii ruși au mai precizat că drona a fost doborâtă înainte de a lovi reședința lui Putin, de lângă lacul Valdai și că transporta un dispozitiv exploziv de șase kilograme, care nu a detonat.

Dar Wall Street Journal citează evaluarea făcută de CIA, care insistă că toate datele duc la concluzia că „nu a avut loc nicio tentativă de atac asupra lui Putin”, așa cum spune un oficial american, sub protecția anonimatului, care cunoaște informațiile secrete respective. Analiza CIA merge mai departe și subliniază că atacul ucrainean viza o bază militară pe care o mai lovise anterior, aflată în aceeași regiune, dar nu în apropierea reședinței lui Putin.

„Din păcate, aceste imagini nu oferă nicio dovadă în afară de faptul că undeva pe sol se află o dronă avariată, lângă care stă un militar rus”, a declarat Cameron Chell, CEO al Draganfly, citat de Fox News.

Chell are o firmă care furnizează drone Departamentului Apărării al SUA și aliaților săi. Acesta susține că drona prezentată în videoclip părea „nepotrivită” pentru o astfel de misiune.

„Atacurile care au avut loc pe 29 decembrie s-au produs la sute de kilometri distanță. Motoarele dronei din aceste noi imagini sunt foarte mici și, deși sunt capabile să asigure mai multe ore de zbor cu tipul de dronă cu aripi fixe prezentat, acestea sunt extrem de lente și nesofisticate. Această dronă nu este una atipică printre multele drone ucrainene, dar acestea sunt utilizate doar pentru ținte de infrastructură și sunt extrem de ineficiente într-un atac asupra unei proprietăți precum reședința lui Putin”, a mai precizat acesta.

O altă analiză independentă, care aparține Institutului pentru Studiul Războiului, a spus același lucru.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, Heorhii Tykhyi, a spus și el că imaginile sunt „ridicole”.

De altfel, rușii s-au contrazis între ei, chiar instituțional. De exemplu, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a afirmat că 91 de drone au fost interceptate în drum spre reședința lui Putin, numai că această cifră contrazice declarațiile anterioare ale Ministerului Apărării, care a raportat că 89 de drone au fost doborâte în opt regiuni, inclusiv 18 deasupra Novgorodului. Ulterior, Ministerul rus al Apărării a revizuit cifrele și a spus că numărul era mai mare.

Abia după declarațiile lui Lavrov, Ministerul Apărării a afirmat că 49 de drone interceptate deasupra orașului Bryansk - aflat la 480 de kilometri de Valdai - aveau ca țintă și reședința prezidențială.

În plus, momentul în care rușii au făcut aceste acuzații a atras atenția, pentru că aceste acuzații au venit la scurt timp după ceea ce Moscova a numit „o întâlnire pozitivă” între președintele Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în Florida.

Și Zelenski a calificat presupusul atac cu drone drept „o invenție completă” și a afirmat că totul „a fost pus la cale pentru a justifica noi atacuri rusești și pentru a submina eforturile diplomatice.”

Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins ceea ce spune Ucraina și a declarat că Moscova își va înăspri poziția diplomatică.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE