Rusia acuză Ucraina că a ucis 24 de persoane într-un atac cu drone de Anul Nou

Rusia a acuzat joi Ucraina că a ucis cel puțin 24 de persoane, printre care și un copil, într-un atac cu drone asupra unui hotel și a unei cafenele unde civilii sărbătoreau Anul Nou într-o zonă controlată de Rusia din regiunea Herson, din sudul Ucrainei, relatează Reuters.

Armata ucraineană, care a acuzat în repetate rânduri Rusia că a ucis numeroși civili în bombardamentele asupra orașelor ucrainene, nu a răspuns unei solicitări de a face public un punct de vedere.

Vladimir Saldo, guvernatorul regiunii numit de Rusia, a lansat prima oară aceste acuzații la adresa militarilor ucraineni. Ulterior, Ministerul de Externe al Rusiei și oficiali ruși de rang înalt au susținut că Ucraina a comis „un atac terorist”.

Reuters precizează că nu a putut verifica fotografiile despre care Vladimir Saldo susține că ar reprezenta urmările atacului ucrainean. În fotografii s-ar vedea cel puțin un cadavru acoperit cu un cearșaf alb. Clădirea prezenta semne că a fost cuprinsă de un incendiu violent, iar pe sol se vedeau ceea ce păreau a fi pete de sânge.

Saldo a precizat că trei drone ucrainene au lovit locul unde se desfășurau sărbătorile de Anul Nou în Khorly, un sat de coastă, în ceea ce el a catalogat a fi un „atac deliberat” împotriva civililor. El a spus că multe persoane au fost arse de vii.

Ministerul de Externe al Rusiei a precizat că, din primele informații, 24 de persoane, dintre care un copil, au fost ucise, iar alte 50 au fost rănite, printre care șase minori care sunt internați în spital.

„Nu există nicio îndoială că atacul a fost planificat în avans, dronele vizând în mod intenționat zone în care civilii se adunaseră pentru a sărbători Revelionul”, a anunțat Ministerul rus de Externe într-un comunicat, calificând atacul drept „crimă de război”.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a declarat într-un comunicat pe Telegram că vina revine în ultimă instanță susținătorilor Ucrainei din Occident. Politicieni de rang înalt, inclusiv președinții ambelor camere ale Parlamentului rus, au condamnat Kievul.

Herson este una dintre cele patru regiuni din Ucraina pe care Rusia le-a revendicat ca fiind ale sale în 2022, o mișcare pe care Kievul și majoritatea țărilor occidentale au denunțat-o ca fiind o acaparare ilegală de teritorii.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE