Președintele SUA, Donald Trump, a minimizat relatările privind testarea cu succes a unei rachete de croazieră cu propulsie nucleară de către Rusia, afirmând, luni, că Statele Unite dețin, la rândul lor, submarine nucleare aflate în apropierea teritoriului rus, transmite CNN.
Trump critică manevrele militare ale lui Putin
„Ei știu că avem un submarin nuclear, cel mai puternic din lume, chiar lângă țărmul lor,” le-a spus Trump reporterilor de pe Air Force One, în timpul călătoriei sale în Asia. „Adică, nu trebuie să parcurgă 8.000 de mile (12.875 de kilometri) - și nici ei nu se joacă cu noi, la fel cum nici noi nu ne jucăm cu ei. Testăm rachete constant. Și, apropo, nici nu cred că e potrivit ca Putin să spună asta.”, a adăugat Trump.
„(Putin) Ar trebui să pună capăt războiului – un război care ar fi trebuit să dureze o săptămână este acum în al patrulea an. Asta ar trebui el să facă, în loc să testeze rachete.”, a mai spus liderul de la Casa Albă.
Putin a anunțat că Rusia a testat o rachetă de croazieră cu propulsie nucleară
Duminică, Vladimir Putin anunțase că Moscova a testat cu succes racheta de croazieră cu propulsie nucleară Burevestnik, despre care Kremlinul susține că oferă o rază de acțiune nelimitată. Șeful Statului Major rus a declarat că, în cel mai recent test, racheta a zburat timp de aproximativ 15 ore și a parcurs aproximativ 14.000 de kilometri — o distanță care, spune el, nu reprezintă limita capacităților sale.
Potrivit lui Putin, arma are o rază de acțiune nelimitată. Șeful Statului Major rus a declarat că, în cel mai recent test, racheta a zburat timp de aproximativ 15 ore și a parcurs 14.000 de kilometri — o distanță care, spune el, nu reprezintă limita capacităților sale.
„Așa-numita modernitate a forțelor noastre armate, a forței noastre de descurajare nucleară, este la cel mai înalt nivel. Probabil că nu este o exagerare să spunem că este cel puțin mai mare decât cea a tuturor statelor nucleare.
Vorbim despre testarea rachetei de croazieră cu propulsie nucleară Burevestnik, cu rază de acțiune nelimitată. Știu că am un raport din partea industriei și sunt, de asemenea, familiarizat cu evaluările ministerului apărării. La urma urmei, acestea sunt produse unice, fără egal în lume.
Iar acum testele decisive au fost finalizate. Mai sunt multe de făcut pentru a pune aceste arme în stare de alertă de luptă. Este clar, toate reglementările trebuie respectate. Cu toate acestea, obiectivele cheie au fost acum atinse”, a afirmat Vladimir Putin, președintele Rusiei.
Anunțul lui Putin privind testul noii arme a venit în timp ce Rusia a lansat al doilea atac mortal asupra Ucrainei în doar două nopți. De asemenea, a survenit în aceeași săptămână în care un posibil summit cu Trump a eșuat, iar Casa Albă a impus sancțiuni asupra a două dintre cele mai mari companii petroliere din Rusia – unele dintre cele mai concrete măsuri luate până acum împotriva Rusiei de administrația Trump. Întrebat de reporteri dacă urmează și alte sancțiuni, Trump a răspuns: „Veți afla.”
