O întreagă civilizație va muri în seara asta, și nu va mai fi readusă niciodată la viață, a scris marți, pe platforma sa Truth Social, președintele american Donald Trump, cu puține ore înainte de expirarea ultimatumului pe care i l-a dat Iranului pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz, în caz contrar amenințând țara din Golf cu anihilarea.
„O întreagă civilizație va muri în seara asta, și nu va mai fi readusă niciodată la viață. Nu vreau să se întâmple asta, dar probabil că se va întâmpla. Totuși, acum că avem o Schimbare Completă și Totală a Regimului, unde predomină minți diferite, mai inteligente și mai puțin radicalizate, poate că se poate întâmpla ceva revoluționar minunat, CINE ȘTIE? Vom afla în seara asta, unul dintre cele mai importante momente din lunga și complexa istorie a Lumii. 47 de ani de extorcare, corupție și moarte se vor încheia în sfârșit. Dumnezeu să binecuvânteze Marele Popor al Iranului!”, a scris Trump pe rețeaua sa socială.
Ultimatumul SUA expiră, clipe de tensiune în Orientul Mijlociu
Iranul se mobilizează, iar autoritățile îndeamnă populația să se sacrifice pentru a-și apăra țara. Asta după ce președintele SUA Donald Trump a avertizat că va declanșa un adevărat iad, dacă Iranul nu va debloca strâmtoarea Ormuz și nu va accepta un acord. Teheranul mai are la dispoziție doar căteva ore pentru a se înțelege cu Washingtonul, ultimatumul lansat de Trump expiră azi după miezul nopții.
„Întreaga țară ar putea fi eliminată într-o singură noapte, iar acea noapte ar putea fi chiar mâine seară”, a spus președintele SUA.
Liderul de la Casa Albă a continuat presiunile asupra Teheranului. Într-un nou mesaj pe rețelele de socializare acesta amenință cu dispariția civilizație iraniene. Totuși, Trump sugerează că acest lucru poate fi evitat dacă noua conducere a Iranului va accepta o înțelegere.
Președintele iranian Masoud Pezeshkian a spus că este pregătit să plătească cu viața și îi îndeamnă pe iranieni să-l urmeze.
„Peste 14 milioane de iranieni curajoși și-au anunțat până acum disponibilitatea de a-și sacrifica viața pentru a apăra Iranul” , a scris liderul de la Teheran pe rețelele de socializare.
Un alt oficial îi îndeamnă pe tineri să facă scuturi umane în jurul centralelor electrice. Și Corpul Gărzilor revoluționare, una dintre cele mai puternice structuri militare și politice din Iran, a lansat recent un apel prin care îndeamnă tinerii să sprijine eforturile de război.
Alireza Rahimi, ministrul adjunct al Tineretului: „Îi invit pe toți tinerii, sportivii, artiștii, elevii, studenții și profesorii noștri. Marți, la ora 14:00, în jurul centralelor electrice, capitalul nostru național, indiferent de preferințe sau orientări politice, care aparțin viitorului Iranului și tineretului iranian. Adunați-vă pentru a spune lumii că atacarea infrastructurii publice constituie o crimă de război.”
: Declarațiile lui Donald Trump vin după mai multe zile în care a vorbit despre negocieri cu Iranul. Președintele american amenință cu o escaladarea conflictului pentru a impune Teheranului să-i accepte condițiile pentru un acord de pace.
„Este o perioadă critică. Au la dispoziție o perioadă de... Până mâine la ora 8:00. Iar după aceea nu vor mai avea poduri. Nu vor mai avea centrale electrice. Va fi epoca de piatră”, a declarat Trump.
De partea cealaltă, Iranul înaintează cerințe greu de acceptat pentru America. Un eventual acord de pace, în opinia Teheranului, ar trebui să includă obligatoriu despăgubiri de război, dar și garanții ferme că SUA nu vor ataca din nou.
SUA are deja mobilizate în zonă forțe majore de atac. Este vorba, potrivit unor estimări, despre cel puțin 150 de avioane. Puterea de foc este suplimentată și de grupurile navale capabile să lanseze rachete. De asemenea, Pentagonul a mobilizat mii de soldați americani, care ar putea să intervină terestru.
Iranul, deși a pierdut o mare parte din capacitățile sale militare și industriale, demonstrează că încă mai dispune de resurse de atac. Rachetele și drone lansate de acesta lovesc zilnic țările din Golf și Israel. De asemenea, se estimează că Iranul dispune de un număr impunător de trupe terestre, dar și de rezerve pentru a mobiliza noi soldați în eventualitatea unui război la sol.
Deciziile de mobilizare de la Teheran ar fi luate fără consimțământul noului lider suprem, Mojtaba Khamenei. Potrivit cotidianului britanic The Times, care citează informații ale serviciilor de informații americane și israeliene, liderul suprem al Iranului este internat în stare gravă în orașul sfânt Qom. Ayatollahul ar fi inconștient și este incapabil să participe la procesul decizional de la Teheran.
