Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat planuri de intervenție împotriva a ceea ce consideră a fi o criminalitate în creștere în orașul Chicago, relatează dpa.
„Intrăm”, a declarat Trump marți la Casa Albă.
El nu a precizat ce plănuiește, cât de avansat este procesul de planificare, dacă va fi desfășurată Garda Națională sau când ar putea începe acțiunea.
Trump a spus că are dreptul să acționeze deoarece are datoria de a proteja țara, adăugând că acest lucru include și orașul Baltimore, care este lângă Washington.
Ambele orașe și statele din care ele fac parte sunt controlate de democrați.
Trump a menționat, de asemenea, că l-ar primi cu brațele deschise pe guvernatorul statului Illinois, JB Pritzker, dacă i-ar cere ajutorul pentru Chicago, dar a spus că guvernul federal va acționa indiferent de situație.
Pritzker se opune intervenției lui Trump și l-a acuzat că își intimidează rivalii politici. El i-a transmis președintelui să nu vină la Chicago, iar primarul democrat al orașului, Brandon Johnson, le-a cerut forțelor de ordine locale să nu coopereze cu trupele sau agenții federali care ar fi eventual trimiși de Trump.
Garda Națională este de obicei chemată de către guvernatorul unui stat. În Washington DC, care nu este un stat, președintele controlează Garda, ceea ce nu este cazul în state.
Chicago ar fi al treilea oraș în care președintele intervine, după Los Angeles și capitala, Washington.