Donald Trump a declarat miercuri că este foarte mulțumit de un acord comercial care a restabilit un armistițiu fragil în războiul comercial dintre SUA și China, la o zi după ce negociatorii de la Washington și Beijing au convenit asupra unui cadru privind nivelurile tarifare, scrie Reuters.
Acordul elimină și restricțiile chineze privind exporturile de minerale de pământuri rare și permite studenților chinezi să aibă acces la universitățile americane.
„Am încheiat un acord grozav cu China. Suntem foarte mulțumiți de el. Avem tot ce ne trebuie și ne va merge foarte bine. Și sperăm că și lor la fel.”, a spus Trump reporterilor înaintea unui spectacol la Kennedy Center din Washington, miercuri seara.
Anterior, Trump a folosit platforma sa de socializare pentru a oferi câteva dintre primele detalii apărute după două zile de negocieri-maraton la Londra, care, în cuvintele secretarului pentru Comerț al SUA, Howard Lutnick, au pus „carne pe oasele” unui acord convenit luna trecută la Geneva pentru a reduce tarifele reciproce care ajunseseră la niveluri sufocante, de ordinul sutelor de procente.
„Acordul nostru cu China este încheiat, sub rezerva aprobării finale de către președintele Xi și de mine. China va furniza dinainte magneți compleți și orice pământuri rare necesare. La fel, noi vom oferi Chinei ceea ce s-a convenit, inclusiv accesul studenților chinezi la colegiile și universitățile noastre (lucru cu care am fost mereu de acord!). Noi avem tarife de 55% în total, China are 10%.”, a spus Trump pe Truth Social.
Un oficial de la Casa Albă a explicat că acel 55% reprezintă suma unui tarif de bază de 10% „reciproc” pe care Trump l-a impus bunurilor importate din aproape toți partenerii comerciali ai SUA; 20% pe toate importurile din China, din cauza măsurilor punitive impuse Chinei, Mexicului și Canadei, pe fondul acuzațiilor lui Trump că cele trei țări facilitează fluxul de fentanil în SUA; și tarifele deja existente de 25% pe importurile din China impuse în primul mandat al lui Trump la Casa Albă.
Lutnick a declarat că rata de 55% pe importurile chineze este fixă și nu poate fi modificată. Întrebat miercuri, la CNBC, dacă nivelurile tarifare asupra Chinei nu se vor schimba, el a spus: „Puteți spune cu siguranță asta.”
Totuși, multe detalii ale acordului și modul în care acesta va fi implementat rămân neclare.
Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, le-a spus legislatorilor că acordul nu va reduce restricțiile SUA asupra exporturilor de cipuri avansate pentru inteligență artificială în schimbul accesului la pământurile rare din China.