Transportul public s-ar putea scumpi în București. Noile tarife propuse pentru metrou și STB

Transportul bucureștean s-ar putea scumpi. Este vorba despre biletele care permit călătoria atât cu metroul, cât și cu mijloacele de transport public de suprafață din București și județul Ilfov.

Astfel, un bilet Metrorex ar putea ajunge să coste 7 lei, în loc de 5, iar o călătorie cu STB- 5 lei, în loc de 3 lei.

Pentru două călătorii cu metroul, bucureștenii vor plăti 14 lei, față de 10, cât costă în prezent, iar abonamentul pentru o lună s-ar putea scumpi cu 20 lei și va ajunge să coste 160 de lei.

Deocamdată aceste scumpiri sunt prevăzute într-un proiect de ordin al ministrului Transporturilor.

De ce vrea Ministerul Transporturilor să crească prețul călătoriilor cu metroul

„Ultima modificare a acestor tarife a avut loc la 1 august 2021 în condițiile în care, cel puțin pentru perioada august 2021 - septembrie 2024, prețurile de consum pentru anumite elemente care au pondere mare în cheltuielile de exploatare ale Metrorex au crescut, astfel: pentru combustibili 131,07%, pentru apă, canal 151,63%, pentru energie termică 153,91%”, se arată în proiectul ministerului Transporturilor.

Ultima creștere a prețurilor în transportul bucureștean a fost în luna ianuarie.

Aceasta a fost sursa de finanțare pentru creșterea salariilor angajaților Metrorex cu 1.050 de lei de persoană, căci Unitatea – Sindicatul Liber Metrou amenința cu greva, potrivit clubferoviar.ro.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE