Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Titularizare 2023. Profesor prins la examen în timp ce copia

Mii de profesori au susținut astăzi proba scrisă la examenul de Titularizare. Catedrele de limba română, engleză și sport au fost printre cele mai căutate.

Concurența a fost mare și în ceea ce privește ocuparea posturilor vacante de educatori sau învățători. Ca la orice examen, au fost candidați prinși cu fițuici, unii cărora li s-a făcut rău în timpul probei și alții care au întârziat și n-au mai fost primiți.

Examenul a început la ora 9 dimineața și a durat 4 ore.

”Consider că orele de practică pe care le-am făcut în timpul liceului m-au ajutat foarte mult să îmi deschid...așa ..nu știu cum să zic...asupra vieții ...simplu fapt ca ești cu cei mici, e o satisfacție enormă atunci când predai și creezi o relație cu ei.”, a spus unul dintre candidați.

Și câte cinci candidați pe loc pentru postul de învățător

La unele catedre concurența a fost foarte mare, în timp ce pentru aletele nu a existat nici macar un candidat. La Iași, spre exemplu, sunt 38 de locuri de educatori și 258 de candidați, iar pentru posturile vacantede învățători competiția este de 5 pe un loc. Situația este similară și în Dolj.

”Cei mai mulți candidați am avut la învățământul preșcolar 251 de candidați și din păcate doar 10 locuri titularizabile.

La colegii de la învățământ primar am avut 133 de candidați și doar 4 locuri titularizabile. Țin să menționez că avem și un pol opus. De exemplu, avem 36 de posturi titularizabile la educatori puericultori și doar trei candidați, care din păcate s-au retras.”, a declarat Irina Broscaru, președinte comisie titularizare Dolj.

La ieșirea din săli, candidații au declarat că subiectele de la titularizare nu au fost tocmai ușoare. La Dolj, unul dintre candidați a fost eliminat pentru că a fost găsit cu fițuică asupra sa.

Alți trei candidați din Dolj au avut nevoie de îngrijiri medicale. Iar la Iași mai mulți profesor nu au mai fost primiți în examen pentru că au ajuns la 8 și 5 minute, pentru că trenul cu care au venit a avut o întârziere de 70 de minute. Ei au facut un memoriu pe care l-au depus la Inspectoratul Școlar Județean Iași.

Candidații trebuie să obțină cel puțin media 7 pentru a ocupa un post titular în învățământ și cel puțin 5 pentru a fi suplinitori. Primele rezultate ale concursului de titularizare se vor afișa pe 18 iulie, zi în care se vor depune și contestațiile. Posturile vacante se vor repartiza candidaților care promovează concursul, în ședințe publice. Prima ședință publică va fi pe 28 iulie.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE