Cu toate că declarațiile oficiale ale ucrainenilor sunt că ei nu vor accepta să cedere Rusiei vreun teritoriu, președintele Volodimir Zelenski a recunoscut, în urmă cu câteva luni, că ar fi extrem de greu, dacă nu chiar imposibil, să recupereze toate zonele ocupate de ruși.
Teritoriile pe care Ucraina „e dispusă să le cedeze” Rusiei
Înaintea întâlnirii dintre Donald Trump și Vladimir Putin, Zelenski a discutat cu liderii europeni în legătură cu teritoriie pe care „ar fi dispus” să le cedeze, totuși, Rusiei. Liderul de la Kiev le-a spus acestora că ar putea să ordone înghețarea războiului pe actuala linie a frontului, cu condiția încheierii unui armistițiu, pentru că de pace nu poate fi vorba. Ucrainenii nu sunt dispuși să cedeze însă Rusiei teritoriile din Donețk pe care armata lui Putin le controlează acum. Acea zonă este considerată de o importanță uriașă pentru Vladimir Putin, mai ales din punct de vedere al resurselor.
„Planul poate corespunde doar cu pozițiile actuale ale armatelor”, a declarat un oficial occidental, sub protecția anonimatului, citat de The Telegraph.
Acea cedare de teritorii pe care a discutat-o Zelenski este o cedare „de facto” și nu „de jure”, adică pur și simplu să constate că zonele respective sunt ocupate de ruși, iar linia frontului să rămână cum este acum. Practic, rușilor li s-ar permite, cel puțin temporar, să rămână pe acele teritorii, potrivit sursei citate.
Volodimir Zelenski a mai transmis că, în ultimă instanță, ar trebui făcut un referendum prin care să fie întrebată populația din acele zone. Iar sondajele din ultima vreme arată că populația de acolo s-a săturat să tot fie bombardată și un număr tot mai mare de alegători ar accepta cedarea de teritoriu doar pentru încheierea războiului, chiar dacă cedarea de teritorii nu prevăzută în Constituție. Însă acel referendum ar putea să reprezinte portița.
Zelenski le-a mai spus liderilor europeni că este extrem de important ca ei să respingă orice acord pe care Donald Trump îl va menționa după întâlnirea cu Putin și în care Ucraina ar renunța la teritorii suplimentare.
În acest moment, între 70 și 90% din regiunile Luhansk, Donețk, Zaporojie și Herson se află sub ocupație rusă, chiar dacă ele sunt anexate de ruși, în documente, din septembrie 2022.
Ceea ce îi sperie însă pe ucraineni este posibilitatea ca Putin să ceară, iar Trump să accepte, ca armata Kievului să se retragă și din porțiunile încă neocupate de ruși din acele patru zone. Dar așa ceva nu este acceptat de Zelenski. Iar temerea principală este că o astfeld e înțelegere ar încuraja Rusiei să atce din nou, peste ceva timp.
Liderii europeni urmează să poarte discuții cu Trump pe 13 august, pentru a prezenta punctul lor de vedere și al lui Zelenski. Totul pentru ca Trump să meargă în Alaska „cu lecțiile” făcute, înainte de întâlnirea pe care o are cu Putin pe 15 august.
În urmă cu câteva zile, Trump a declarat chiar că va încerca „să recupereze o parte” din teritoriul Ucrainei. Numai că lumea nu prea mai are încredere în astfel de promisiuni, dacă avem în vedere natura schimbătoare a președintelui american.