Degeaba au fost magistrații la Cotroceni, pentru negocieri privind pensiile. Ei au fost de neclintit și chiar au cerut mai mulți bani, conform surselor Euronews. Magistrații au cerut ca pensia să fie cât mai apropiată de ultimul salariu și au solicitat cel puțin 60% din ultimul venit brut. Însă asta înseamnă 98% din ultimul venit net. Coaliția le propune însă 70% din net.
În plus, magistrații doresc ca perioada de tranziție să fie de 18 ani, nu de 15, cum a propus premierul Ilie Bolojan.
Niciun acord pentru pensiile magistraților. Ba chiar au cerut mai mulți bani
Octav Vasilescu, jurnalist Euronews: „Mai bine de trei ore au discutat, la Palatul Cotroceni, președintele Nicușor Dan, președinții partidelor din coaliția de guvernare și reprezentanții magistraților, cei aflați în conducerea CSM și ai Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dar nu s-a ajuns la nicio concluzie, pentru că reprezentanții magistraților au respins toate propunerile venite din partea Guvernului.
Ei și-ar dori ca, în cel mai bun caz, pensia pentru toți magistrații din România, pe noua lege, să reprezinte cel puțin 60% din ultima indemnizație brută și, astfel, să se apropie cât mai mult de valoarea de sută la sută din ultimul venit net încasat în activitate de judecători și procurori. Aceștia au respins varianta Guvernului, prin care statul le oferă o pensie de 80% din ultima indemnizație netă pe care au avut-o în activitate.
De asemenea, magistrații i-au reproșat premierului că cifrele pe care le-a prezentat, comparativ cu situația din alte state europene, ar fi eronate. Ei spun că, și în alte state, cuantumul pensiei reprezintă mult mai mult decât 70% sau chiar 80% din ultima indemnizație netă pe care au avut-o în activitate. În acest context, e greu de spus ce se întâmplă acum cu reforma pensiilor magistraților.
Din informațiile noastre, reprezentanții CSM i-au transmis premierului că, dacă va fi elaborat un nou proiect, îl vor analiza și se vor gândi în cât timp vor da avizul necesar pentru ca acesta să fie adoptat în ședință de Guvern și apoi prezentat în Parlament.
În aceste condiții, pare tot mai greu ca, până la sfârșitul acestei luni, să avem o lege intrată în vigoare și România să-și îndeplinească angajamentul luat în fața Comisiei Europene, că va elimina această inechitate din sistemul de pensii, astfel încât să nu mai existe o categorie profesională a cărei pensie este, practic, egală cu salariul din perioada de activitate."
Deputatul UDMR, Csoma Botond, a confirmat cerințele magistraților.
„Considerăm că nu este echitabil. Considerăm că pensia ar trebui să fie undeva la 70%-75% din venitul net (...). Mi se pare un pic exagerată această doleanță a magistraților, să fie 65% din venitul brut. Cred că trebuie să luăm în considerare solidaritatea socială, situația dificilă a României și situația altor categorii socio-profesionale”, a spus Csoma Botond, citat de RFI.
Deputatul UDMR și-ar dori ca Guvernul să-și asume răspunderea în Parlament pentru această lege a pensiilor magistraților.
În cele din urmă, Curtea Superioară a Magistraturii (CSM) a precizat că „va analiza” noul proiect și că „se va gândi.” Astfel, săptămâna viitoare este posibil să existe o nouă întâlnire în acest format.
- Pensia medie a uniui magistrat este de peste 24.000 de lei, adică în jur de 5.000 de euro pe lună.
De mult timp, societatea civilă este revoltată din cauza pensiilor uriașe ale magiustraților, dar și a salariilor acestora, așa că este programat un protest pe 14 noiembrie, chiar în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție. Mai multe organizații civice solicită revocarea din funcție a președintei acestei instituții, Lia Savonea.
