Ședința din Biroulu Politic Național al PNL a fost una încinsă, iar Alexandru Muraru a criticat discursul lui Nicușor Dan, din seara de 10 iunie, pe care l-a numit „fascist”. Aproape toți liberalii prezenți la adunarea conducerii lărgite a partidului au spus că nu pot să susțină un astfel de guvern propus de Eugen Tomac. Acest guvern este văzut mai degrabă că ar servi tandemul Cotroceni - PSD.
Muraru a atras atenția că scopul este să desprindă PNL de propriul electorat de dreapta și să transfere capitalul politic al liberalismului românesc către un vehicul politic nou, un partid prezidențial, construit pe structura aparatului administrativ, central și în județe.
De ce mesajul lui Nicușor Dan ar fi unul fascist
Mesajul fascist la care se referă Muraru are legătură cu afirmația lui Nicușor Dan care a spus că partidele nu mai pot dialoga. Deputatul liberal consideră acest mesaj unul „simplu, seducător și profund fascist în esența lui, că toate partidele sunt la fel”. El susține că un astfel de discurs, prin care Nicușor Dan spune că „niciun partid nu mai poate guverna”, înseamnă că „democrația a eșuat” și că „avem nevoie de altceva.”
Muraru aduce aminte că „am mai văzut acest film în Europa și știm cum se termină. Când un om politic sau un sistem de putere îți spune că toate partidele sunt corupte — întreabă-te întotdeauna: cui îi este util să crezi asta? Invariabil, răspunsul este același: celui care vrea să guverneze fără opoziție, fără control, fără contragreutăți democratice. Ideea care se promovează constant în ultimul timp, cum că partidele nu mai pot guverna, este extrem de periculoasă.”
Deputatul aduce aminte și de faptul că „nimeni nu ne poate spune pe cine să punem șef la partid, pe cine să susținem ministru sau în funcția de prim-ministru”.
El a explicat de ce nu crede într-o soluție tehnocrată și a adus aminte că însăși esența politicii înseamnă politic. Alexandru Muraru a făcut referire și la articolul 8 al Constituției, care consacră pluralismul ca o condiție și o garanție a democrației constituționale. În plus, „președintele României este garantul Constituției”.
În asentiment cu Alexandru Muraru este și colegul său, Ciprian Ciucu, primarul general al Bucureștiului. El a trans mis un mesaj dur pe rețelele de socializare:
„Apologia libertății. Apologia democrației
Soluția nu este discreditarea partidelor politice și înlocuirea lor cu tehnicieni.
Soluția este responsabilizarea partidelor, primenirea lor prin deschiderea către societate.
Ideea care se promovează constant în ultimul timp, cum că partidele nu mai pot guverna, este extrem de periculoasă.
Ferească Dumnezeu să vină iar ziua în care cei care vor guverna o vor face fără să se mai gândească că vor fi nevoiți să dea seama în fața electoratului, a oamenilor!
Nimeni nu ne poate spune pe cine să punem șef la partid, pe cine să susținem ministru sau în funcția de prim-ministru!
Putem accepta - in extremis - ideea că un guvern "tehnic", un guvern care "nu este politic". Dar Parlamenul NU poate fi apolitic! Parlamentul este politic și esența pluralismului și a democrației reprezentative!
Nu cred într-o soluție "tehnică".
Problemele politice nu au soluțiile tehnice, ci doar soluții politice! Soluțiile politice trebuie date de Parlament sau de alegeri! Orice ale soluții nu au legitimitate politică!
Partidele trebuie să dea seama pentru cum guvernează sau să dea ochii cu oamenii.
Articolul 8 al Constituției noastre consacră pluralismul ca o condiție și o garanție a democrației constituționale.
Președintele României este garantul Constituției, iar Constituția noastră instituie o democrație liberală și pluripartitismul.”
Astfel, atât Vasile Blaga, cât și Laurențiu Leoreanu au spus clar că „nu putem susține un astfel de guvern”, iar Mircea Fechet a precizat că acesta ar fi un guvern al PSD, conform surselor Euronews. În plus, Blaga a insistat că liberalilor nu trebuie să le fie frică de alegeri anticipate.
Iar Valeriu Iftime s-a arătat îngrijorat că țara ar putea să-și piardă direcția pro europeană.
Marius Vulpe, jurnalist Euronews: „Au fost replici dure la adresa președintelui Nicușor Dan. Alexandru Muraru, liderul PNL Iași, a susținut că discursul de aseară al președintelui Nicușor Dan a fost unul fascist. Iar Vasile Blaga le-a recomandat celor prezenți să se pregătească de anticipate, să nu le fie frică. Virgil Guran, potrivit surselor noastre, chiar a luat peste picior prestația premierului desemnat, Eugen Tomac, considerând că nu e bun de premier, ci doar de 'ieșit la o cafea'. În interiorul PNL, poziția este una anti Tomac. Iar liberalii susțin că asistăm la un tandem Cotroceni - PSD, cu numiri de tehnocrați propusă pe această listă, dar mai apropiate de PSD în zonele cheie, care să le susțină acestora interesele.
Cel mai probabil, la începutul săptămânii viitoare, în Parlament vor avea loc ședințe de grupuri ale PNL, la Senat și Cameră, unde se va propune ca parlamentarii să fie prezenți la procedura de audiere a miniștrilor propuși și la cea de învestire, cel mai probabil pe 16 iunie, dar să nu voteze. Iar dacă liberalii vor da acest semnal, ne așteptăm ca, mâine, în ședințele de lucru similare de la USR și UDMR, să fie adoptate măsuri similare.”
