SURSE Cum a primit USR eșecul lui Cătălin Drulă. „E personal, nu de partid / Nicușor Dan putea să facă mai mult”

Din punctul de vedere al partidului USR, eșecul lui Cătălin Drulă (12,6% și al patrulea în opțiunile de vot, conform exit-poll-ului CURS-Avangarde din 7 decembrie 2025) este unul personal, spun surse USR.

Potrivit acestora, candidatul de pe prima poziție, Ciprian Ciucu, a luat voturi de la electoratul care mergea, în mod tradițional, pe mâna canditatului partidului Uniunea Salvați România. A fost un vot util și tactic, cred reprezentanții partidului, care au lăsat să se înțeleagă că inclusiv în focus-grupurile făcute înaintea Alegerilor pentru Primăria Capitalei au identificat simpatizanți USR care și-au anunțat intenția de a-l vota pe Ciucu.

În schimb, USR-iștii se declară mulțumiți de limitarea Ancăi Alexandrescu la pragul de 20 de procente , spun aceleași surse, și, totodată, deranjați de votul într-un singur tur.

Cine vine la ministerul Apărării: Nu i s-a propus lui Drulă

Potrivit informațiilor neoficiale care au ajuns la Euronews România, nu se pune problema ca Drulă să demisioneze, deși eșecul său este privit de conducerea USR mai degrabă drept unul personal, nu ca un rezultat de partid. Cum de altfel, numele candidatului care a obținut în jur de 12% la Alegerile pentru Primăria Capitalei, nu este luat în calcul pentru portofoliul de la Apărare, așa cum s-a zvonit, în urma demisiei lui Ionuț Moșteanu.

Conform surselor USR, s-a discutat și despre președintele Nicușor Dan - prezent, de altfel, la lansarea candidaturii lui Drulă, pentru a-l susține. În viziunea conducerii, acesta ar fi putut să se implice mai mult, dar s-ar fi limitat la atribuțiile constituționale.

2028 și „moartea” USR

În aceste zile, partidul se regrupează, în zorii unui 2028 electoral (parlamentare, locale) ambiguu. Conducerea nu vede probleme pe termen scurt, cu un premier care are nevoie de USR și cu celălalt partid din coaliție pentru care pot juca rol de sac de box, spun surse din cadrul partidului.

USR va muri doar când apare un alt partid reformist, au transmis informal membrii săi, care nu au exclus nici varianta întăririi cu Ana Ciceală, candidata SENS pentru Primăria Capitalei.

Sigur, ar trebui ca și aceasta din urmă să renunțe la tot ce a câștigat prin rezultatul din 7 decembrie 2025. Nu doar validarea sa în politica mare, ci și șansa de a crește, în etape, un partid cu care să rezoneze tot mai mulți oameni nemulțumiți de clasa politică actuală.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE