SUA investesc într-un nou sistem de apărare. Golden Dome poate intercepta și rachetele intercontinentale

Statele Unite au anunțat dezvoltarea unui scut antirachetă revoluționar după modelul Iron Dome, sistemul israelian de interceptare a rachetelor. Programul Golden Dome a fost anunțat inițial în luna ianuarie și vizează crearea unui rețele de sateliți capabilă să detecteze, urmărească și să doboare rachetele adversarilor.

Din Biroul Oval, președintele american Donald Trump a precizat că se așteaptă ca sistemul să fie „operațional înainte de sfârșitul mandatului său”, care se încheie în 2029.

Golden Dome este un concept revoluționar de apărare bazat pe un sistem de interceptare a rachetelor „chiar dacă sunt lansate din spațiu”.

Donald Trump, președinte SUA: „Când ați anunțat prima dată această idee (Domul de Aur), criticii au spus că ar fi prohibitiv de costisitoare, potențial ineficientă și ar putea declanșa o cursă a înarmărilor în spațiu. Ce le spuneți acelor critici despre asta?

Se înșeală. Este cât se poate de aproape de perfecțiune în ceea ce privește producția reală. V-am spus, și Canada vrea să fie protejată de Golden Dome, ceea ce ar fi o expansiune mică. Dar vom lucra cu ei la stabilirea prețurilor.”

Golden Dome ar trebui să includă capacități terestre și spațiale, capabile să detecteze și să oprească rachetele în toate cele patru etape majore ale unui potențial atac. Detectarea și distrugerea lor înainte de lansare, interceptarea rachetelor în prima etapă de zbor, oprirea acestora la jumătatea zborului sau în ultimele minute când, rachetele coboară spre țintă.

Donald Trump, președinte SUA: „Vedeți ce am făcut ajutând Israelul. Iranul a lansat probabil 500 de rachete în total. Și cred că doar o jumătate de rachetă a reușit să treacă, iar aceasta a căzut pe pământ ca fier vechi. Este destul de uimitor. Golden Dome este, în termeni de tehnologie, mult avansat față de acel sistem (Iron Dome).”

În privința finanțării, președintele american a precizat că adoptarea proiectului nu va întâmpina opoziție din partea Congresului. Mai ales că Pentagonul a avertizat de ani de zile că rachetele dezvoltate de China și Rusia sunt atât de avansate încât Statele Unite au nevoie de contramăsuri actualizate.

Donald Trump, președinte SUA: „(Reporter: Domnule președinte, sunteți încrezător că puteți obține rapid finanțarea necesară din partea Congresului?)

Da, este uimitor cât de ușor este de finanțat. Unele finanțări sunt dificile, iar altele sunt ușoare. Când spunem că vom salva viețile tuturor într-o lume nebună, pare să fie foarte ușor de obținut. Da, am vorbit deja cu toți cei cu care trebuia să vorbim. Toată lumea e de acord. Aș spune, Dan, toată lumea este de acord?”

Senatorul Dan Sullivan: „Da, domnule. 25 de miliarde este o plată în avans în proiectul de lege de reconciliere bugetară.”

Liderul republican a mai precizat că nu a vorbit încă cu Vladimir Putin despre programul Golden Dome, „dar o va face la momentul potrivit”. Totodată, de supravegherea sistemului de interceptare se va ocupa adjunctul șefului operațiunilor spațiale.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE