Folosirea inteligenței artificiale pentru sarcini cognitive de bază poate afecta capacitatea intelectuală a unei persoane după doar 10 minute, arată un nou studiu citat de Euronews.com.
Cum a fost realizat studiul și ce au descoperit cercetătorii
Studiul, care nu a fost încă verificat independent, a implicat 1.200 de persoane, cărora li s-a cerut să rezolve fie 15 probleme de matematică cu fracții, fie opt exerciții simple de înțelegere a textului, atât cu ajutorul inteligenței artificiale, cât și fără.
În ambele experimente, participanții care au folosit AI au avut acces la tehnologie pentru majoritatea întrebărilor, dar au fost nevoiți să răspundă la câteva și fără ajutor.
Cei din grupul care a folosit inteligența artificială au avut inițial rezultate mai bune, rezolvând corect mai multe probleme. Însă, după ce AI-ul a fost eliminat, au greșit mai des sau au ales să sară peste unele întrebări.
Participanții au fost, de asemenea, mai puțin dispuși să ducă până la capăt rezolvarea problemelor, iar cercetătorii spun că perseverența este una dintre cele mai importante metode prin care oamenii își dezvoltă abilitățile.
„Dacă astfel de efecte se acumulează pe parcursul lunilor și anilor de utilizare a inteligenței artificiale, există riscul să ajungem la o generație de persoane care nu mai au tendința de a depune efort și de a rezolva singure problemele, fără ajutor tehnologic”, se arată în raport.
Raportul vine după un alt studiu realizat de Massachusetts Institute of Technology, care a arătat că persoanele care au folosit ChatGPT de la OpenAI pentru a scrie eseuri nu își aminteau sau nu recunoșteau propriile texte.
Acel studiu a introdus și conceptul de „datorie cognitivă”, un fenomen prin care utilizarea AI poate duce, în timp, la scăderea capacității de învățare.
De ce folosirea AI poate reduce efortul și motivația de a învăța
Studiul arată că oamenii sunt mai predispuși să renunțe după ce folosesc inteligența artificială, deoarece se obișnuiesc să primească răspunsuri imediate și nu mai trec prin procesul de a rezolva singuri problemele.
De asemenea, utilizarea AI schimbă percepția asupra timpului necesar pentru a finaliza o sarcină. Astfel, munca făcută fără ajutor pare mai dificilă și mai obositoare.
Tehnologia elimină și ceea ce cercetătorii numesc „efortul productiv”, procesul prin care oamenii învață cu adevărat atunci când se confruntă cu dificultăți, ceea ce face mai greu de menținut cunoștințele dobândite.
Deși acest lucru poate părea minor la început, în timp poate duce la probleme pe termen lung, asemănătoare „efectului broaștei fierte”, în care „fiecare pas mic pare lipsit de consecințe, până când efectul acumulat devine copleșitor”, au scris autorii.
Cercetătorii sugerează că inteligența artificială ar trebui concepută având în vedere obiective pe termen lung. Asta înseamnă că ar putea ști și când să nu ajute utilizatorul, asemănător unui mentor bun, care oferă îndrumare unui elev aflat în dificultate, dar nu îi rezolvă problema în locul lui.
