Urmărește Euronews România la cei mai importanți operatori de cablu TV din țară: Digi (canalul 66), Orange (canalul 106), Vodafone (canalul 410).

Statele Unite elaborează o nouă strategie de sprijin pentru ca Ucraina să facă față agresiunii Rusiei

Publicat de: Bogdan Rădulescu

Strategia se concentrează pe un obiectiv pe termen lung: refacerea economiei ucrainene și crearea unui sistem complex de apărare.

Contraofensiva mai puțin reușită a forțelor ucrainene din 2023 de anul trecut a determinat administrația americană să elaboreze o nouă strategie de sprijin pentru Ucraina pentru a face față agresiunii Rusiei, se arată într-o analiză a publicației americane The Washington Post . Experții americani în securitate din jurl președintelui American Joe Biden se axează acum pe sprijinirea armatei ucrainene ca aceasta să respingă avansul territorial al armatei ruse.

Totodată, noua strategie americană pentru Ucraina se concentrează pe un obiectiv pe termen lung: refacerea economiei ucrainene și crearea unui sistem complex de apărare. Statele Unite doresc astfel ca să ofere ucrainenilor mijloacele necesare care să le asigure ucrauinenilor o rezistență pe termen lung.

Noua strategie americană pentru Ucraina se concentrează pe un obiectiv pe termen lung: refacerea economiei ucrainene și crearea unui sistem complex de apărare.

Potrivit publicației americane, acest nou plan strategic reprezintă o schimbare radicală față de cel de anul trecut, când armatele americane și aliate s-au grăbit să ofere Kievului programe de pregătire a aramtei și echipamente militare sofisticate. Vechiul plan american pleca de la ideea că armata ucraineană ar putea respinge rapid forțele ruse care ocupă estul și sudul Ucrainei. Acest efort s-a dovedit ineficient , în mare parte din cauza câmpurilor de mine puternic fortificate.

Noul plan american ar urma să includă, printre altele, sprijin pentru operațiunile militare ucrainene pe termen scurt, programe pentru protejarea, reconstruirea și extinderea unor părți cheie ale economiei și facilitarea exporturilor ucrainene. De asemenea, include suplimentarea apărării aeriene pentru a crea așa-numite “bule de protecție” în jurul orașelor ucrainene, așa cum au acum doar Kievul și Odesa.

În plus, noua strategie americană pentru Ucraina vizează coordonarea unui efort multinational al câtorva zeci de state care susțin independența și suvernaitatea Ucrainei, pentru a le asigura ucrainenilor securitate și sprijin economic pe termen lung.  

Fiecare stat care susține Ucraina va trebui să pregătească un document în care să clarifice ce angajamente specifice pentru ajutorarea ei își pot lua, angajamente care se pot întinde pe o perioadă de un deceniu.

Noua strategie pentru Ucraina vizează coordonarea unui efort multinațional al câtorva zeci de state, pentru a le asigura ucrainenilor securitate și sprijin economic pe termen lung.

Marea Britanie a făcut public săptămâna trecută acordul său pe 10 ani cu Ucraina, semnat de premierul britanic Rishi Sunak și președintele ucrainean Volodimir Zelensky la Kiev. Acordul prevede sprijinul Londrei către Ucraina pentru a-i asigura securitate maritimă, aeriană, apărarea aeriană, capacitățile de artilerie și blindaj. Totodată, acordul semnat între Londra și Kiev prevede și accesul aturotăților ucrainene la sectorul financiar britanic. Un alt stat care ar putea semna cu Ucraina un acord similar este Franța.

The Washington Post estimează că factorii de decizie din politica americană se așteaptă ca războiul să se încheie în cele din urmă prin negocieri, însă nu cred că Putin va lua în serios discuții în acest sens în 2024, cel puțin nu înainte de alegerile din noiembrie din Statele Unite, în urma cărora Donald Trump ar putea ajunge din nou la Casa Albă.

 

 

 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE