PE SCURT: O selecție de cinci articole cu care merită să îți închei ziua

De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.

Nicușor Dan: „Nu e suficient să te bați cu pumnii în piept să spui că vrei pace. Ca să ai pace trebuie să te pregătești”

Președintele Nicușor Dan, a declarat, sâmbătă, la Iași, că modernizarea Armatei Române este o prioritate, punctând că nu e suficient să spui că vrei pace, ci trebuie să fii responsabil, să te pregătești ca să descurajezi războiul.

El a precizat că România va aloca fonduri pentru ca Armata să fie pregătită.

'Vom fi suficient de inteligenți pentru ca aceste fonduri pe care le alocăm să meargă și în industria națională de apărare, să dezvolte această industrie și implicit să aducă locuri de muncă pentru economia națională', a adăugat șeful statului.

Citește mai multe declarații ale președintelui Nicușor Dan.

Firea renunță să lupte pentru nominalizarea la Primăria Capitalei: Voi acorda susținere totală colegului care își va depune candidatura

Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a anunțat într-o postare pe Facebook, că renunță să lupte pentru nominalizarea ca și candidat pentru fotoliul de primar general al Capitalei, pe care l-a mai ocupat în trecut.

În mesajul său de pe rețeaua de socializare, Gabriela Firea și-a exprimat regretul față de retragerea sa din cursă, menționând că a fost o decizie dificilă, dar necesară, având în vedere contextul politic și social actual.  

Citește mai multe despre Firea care renunță să lupte pentru nominalizarea la Primăria Capitalei.

BNR lansează prima monedă colorată a României

Prima monedă colorată din istoria României va fi lansată luni de Banca Națională.

Moneda, confecționată dintr-un aliaj de cupru cu zinc, este dedicată celor 130 de ani de la nașterea lui Lucian Blaga și îmbină designul inovator cu elemente culturale unice. Noua monedă va fi prezentată într-un eveniment la Cluj, acolo unde va avea loc și o expoziție specială cu bancnote, dar și cu materiale de arhivă.

Citește mai multe despre prima monedă colorată a României.

Alegeri București: vechi rivalități, noi ambiții. Ce strategii au posibilii candidați care luptă pentru primărie

Nu s-a uscat bine cerneala pe hotărârile de guvern privind algerile parțiale din 7 decembrie, că pretendenții la Primăria Generală a Capitalei au început deja să iasă în față. Fiecare cu strategia și cu atuurile sale.

Dar și cu speranța că ceilalți competitori vor face greșeli în campanie. Sau că nu vor fi sprijiniți suficient de propriile partide. În mijlocul acestor jocuri, numele lui Nicușor Dan și moștenirea acestuia la Primăria Generală este pe buzele tuturor potențialilor aspiranți.

Competiția de acum riscă însă să repornească vechile rivalități dintre PSD, PNL și USR și să ofere unor candidați care mizează pe discursul suveranist și anti-sistem posibilitatea unui culoar liber spre primărie.

Citește mai multe despre Alegeri București.

Kirill Dmitriev, trimisul lui Putin în SUA pentru negocieri de pace: „Vom continua dialogul cu partea americană”

Statele Unite, Ucraina și Rusia sunt foarte aproape de o soluție diplomatică pentru încheierea războiului. Este declarația trimisului special al lui Vladimir Putin, aflat în Statele Unite pentru discuții cu oficialii americani.

Potrivit presei ruse, Kirill Dmitriev, care este și șeful fondului de investiții al Rusiei, va discuta la Miami cu Steve Witkoff, trimisul special al președintelui Donald Trump.

Citește mai multe despre negocierile SUA-Rusia.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE