57,1% dintre români dețin cel puțin un animal de companie, conform unui sondaj făcut de INSCOP. Majoritatea preferă câinii, adică 47,6%, în timp ce 21,2% preferă pisicile, iar 3,3% preferă păsările. În special persoanele în vârstă și locuitorii din mediul rural aleg câinii.
Peste jumătate dintre români au cel puțin un animal de companie
Potrivit sursei citate, dintre cei care au în prezent animale de companie, 35,2% spun că au doar unul singur, iar 23,7% au două. Cei care au trei sunt în procent e 12,9%, în timp ce 28,2% au mai mult de trei.
La diferențierea pe sexe, pisicile sunt preferate de femei, tineri și de persoanele din mediul urban.
Studiul relevă că principalul motiv pentru a avea animale este nevoia de afecțiune și de companie (40,4%). Iar un procent de 12,5% văd animalele ca instrument de responsabilizare pentru copii.
Interesant este că studiul are și o componentă politică, în sensul că simpatizanții partidelor orientate spre conservatorism și cu o pondere mai mare în mediul rural preferă câinii, iar ce susținătorii partidelor progresiste preferă în special pisicile și alte animale.
42,6% dintre cei care nu au acum niciun animal de companie spun că au avut unul în trecut.
Totodată, 24,5% dintre cei care nu au niciun animal intenționează să dețină unul.
Sondajul a fost realizat în perioada 1-9 septembrie, pe un interval de 1.103 persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Iar eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95%, la un grad de încredere de 95%.