În timp ce Senatul a făcut economii de ordinul zecilor de milioane de lei prin eliminarea a 147 de posturi din organigramă, noul șef al instituției se află în aceste zile într-o vizită oficială în Japonia, în contextul Expo 2025 Osaka. O deplasare care a costat bugetul Senatului zeci de mii de lei.
Economie, dar nu și pentru noul șef al Senatului, Mircea Abrudean
Mircea Abrudean va stat patru zile în Japonia în contextul participării la Expo 2025 Osaka, el urmând să se întâlnească cu președintele Camerei Reprezentanților din Dieta Japoniei, Fukushiro Nukaga. Conducerea Senatului a primit la finalul lunii trecute invitația din partea organizatorilor de a trimite un reprezentant al instituției legislative la eveniment.
Vizita lui Abrudean la Osaka, potrivit documentelor, înseamnă cheltuieli semnificative de peste 7.000 euro - bilete de avion, diurnă, protocol, roaming.
Abrudean susține că a mers acolo pentru a întări relațiile strategice cu Japonia și pentru a înlătura acel moment considerat jenant din 2018, când a existat o vizită istorică pe teritoriul țării noastre. Premierul Japoniei a venit atunci, dar n-a putut fi întâmpinat de niciun oficial român de același rang, pentru că Mihai Tudose, premierul de atunci, abia își dăduse demisia. Doar că de la acel moment jenant pentru diplomația românească, au fost două vizite pe teritoriul Japoniei, una din partea fostului premier Nicolae Ciucă, în 2022, și una din partea președintelui la acea vreme, Klaus Iohannis, în 2023.
Totodată, în perioada celor două luni și jumătate în care a asigurat interimatul la conducerea Senatului, Mircea Abrudean a avut o activitate intensă pe plan extern, cu deplasări în martie și aprilie la Strasbourg, Paris, Chișinău și în Republica Azerbaidjan.
Toate vizitele au fost făcute în paralel cu efortul de reorganizare a Senatului. S-a dorit și s-a și obținut reducerea organigramei aparatului bugetar cu 147 de posturi. Ilie Bolojan, premierul actual, susține că a fost făcută astfel o economie la bugetul Senatului de aproximativ 3,5 milioane de euro anual, dar s-ar părea că nu există aceeași dorință pentru a face economii și la capitolul bugetului alocat pentru deplasările externe ale Senatului.