Două petroliere chineze încărcate cu petrol au ieșit miercuri din Strâmtoarea Hormuz, potrivit datelor de transport maritim, alimentând speranțele că tensiunile dintre Statele Unite, Israel și Iran s-ar putea apropia de o soluție diplomatică, potrivit Reuters.
Președintele american Donald Trump a declarat că războiul s-ar putea încheia „foarte repede”, în timp ce vicepreședintele JD Vance a vorbit despre progrese în negocierile cu Teheranul pentru oprirea ostilităților.
„Suntem într-un punct destul de bun”, a spus Vance într-un briefing la Casa Albă.
Trump a afirmat că a suspendat reluarea unor atacuri planificate după ce Iranul ar fi transmis o nouă propunere pentru încheierea conflictului. Liderul de la Casa Albă a avertizat însă că, în lipsa unui acord, SUA ar putea lansa noi atacuri în următoarele zile.
Conflictul a provocat perturbări majore pe piața globală a energiei, blocând sute de petroliere în Golf și afectând infrastructura energetică și maritimă din regiune. Strâmtoarea Hormuz este una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul mondial de petrol.
Cele două nave chineze, care transportau aproximativ patru milioane de barili de petrol irakian, au traversat strâmtoarea pe ruta iraniană de tranzit, potrivit datelor LSEG și Kpler.
Pe fondul semnalelor venite de la Washington și din Golf, prețul petrolului Brent a scăzut temporar până la 110 dolari pe baril, înainte de a recupera o parte din pierderi.
Vicepreședintele american a recunoscut că negocierile sunt dificile din cauza pozițiilor neclare din conducerea iraniană, însă a subliniat că una dintre prioritățile administrației Trump este prevenirea extinderii unei curse nucleare în regiune.
Presa de stat iraniană susține că noua propunere de pace a Teheranului include încetarea ostilităților pe toate fronturile, retragerea forțelor americane din apropierea Iranului, ridicarea sancțiunilor și despăgubiri pentru distrugerile provocate de atacurile americano-israeliene.
În ciuda armistițiului instaurat la începutul lunii aprilie, tensiunile rămân ridicate. În ultimele zile au fost raportate atacuri cu drone lansate din Irak către state din Golf, inclusiv Arabia Saudită și Kuweit, atacuri atribuite Iranului și aliaților săi.
Administrația Trump și premierul israelian Benjamin Netanyahu au susținut că ofensiva militară a avut ca scop limitarea influenței Iranului în regiune și reducerea capacităților sale nucleare și balistice. Cu toate acestea, Iranul continuă să dețină stocuri de uraniu îmbogățit și capacități militare semnificative.
