Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Şeful Engie dă asigurări: Situaţia aprovizionării cu gaze în iarnă „este destul de confortabilă”

Situaţia din această iarnă în ceea ce priveşte securitatea aprovizionării cu gaze „este confortabilă”, a afirmat marţi Catherine MacGregor, directorul general al importatorului francez de gaze Engie, transmite Reuters, citată de Agerpres.

„Astăzi situaţia pentru această iarnă este de fapt destul de confortabilă din punctul de vedere al gazelor", a declarat Catherine MacGregor la conferinţa internaţională "Future Investment Initiative", care se desfăşoară la Riad, în perioada 25-27 octombrie.

„Situaţia privind securitatea aprovizionării cu gaze în Europa este ceva la care lucram extrem de mult chiar şi înainte de izbucnirea războiului”, a explicat şeful Engie.

Gazele din Rusia reprezintă acum mai puţin de 4% din importurile Engie, faţă de 17% înaintea războiului din Ucraina, iar în ultimele luni livrările au scăzut la doar 1,5 TWh, a anunţat recent grupul francez de utilităţi.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE