Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Se scumpesc vacanțele pe litoral. Cum încearcă hotelierii de pe litoral să atragă turiștii în plin sezon estival

Litoralul românesc a intrat în plin sezon estival, iar hotelierii și-au adaptat strategiile. În timp ce unele unități au majorat tarifele odată cu începutul lunii iulie, altele încearcă să atragă turiștii prin promoții și nopți de cazare gratuite pentru sejururile mai lungi.

Reprezentanții din turism spun însă că prima jumătate a anului a fost una dificilă, numărul turiștilor fiind cu aproximativ 25% mai mic decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Tarifele la hoteluri cresc treptat până la mijlocul lunii august

Începând cu 1 iulie, prețurile la cazare au crescut cu aproximativ 5%, urmând să fie majorate treptat pe parcursul sezonului.

„De la 1 iulie avem o majorare de 5%, din săptămână în săptămână mai majorăm câte puțin, cam cu 2%, iar în vârf de sezon ajungem undeva la 15%”, a declarat Alina Savu, hotelier.

Astfel, o cameră dublă la un hotel de trei stele, care până la 1 iulie costa aproximativ 370 de lei pe noapte, cu mic dejun inclus, a ajuns la 380 de lei. Până la jumătatea lunii august, prețul ar putea urca la aproximativ 500 de lei pe noapte.

Majorările se aplică în principal tarifelor practicate la recepție, în timp ce în mediul online mulți hotelieri încearcă să atragă clienții prin promoții.

Nopți gratuite pentru sejururile mai lungi

Mai multe hoteluri au lansat oferte speciale pentru turiștii care aleg să petreacă mai multe zile pe litoral.

La unele hoteluri de trei stele, turiștii care rezervă cinci nopți beneficiază de două nopți gratuite, iar în cazul hotelurilor de patru stele sunt oferite nopți suplimentare gratuite pentru sejururile mai lungi.

„Noi am pregătit și o ofertă de patru nopți plus una gratuită, unde prețurile pornesc de la 530 de lei pe noapte, cu mic dejun inclus pentru două persoane, iar cei care stau mai mult de cinci nopți beneficiază, la fel, de o noapte gratuită”, a declarat Elena Drăghici, manager hotel.

Cât costă un sejur all inclusive

Ofertele au apărut și pentru pachetele all inclusive, preferate în special de familiile cu copii.

„La un hotel de trei stele le găsim de astăzi începând de la 600 de lei camera pe noapte, iar la unul de patru stele de la 800 de lei camera pe noapte, cu all inclusive”, a declarat Camelia Ciurea, manager al unei agenții de turism.

Reprezentanții din turism spun că sezonul a început mai slab decât anul trecut, iar scăderea se resimte în toate destinațiile turistice.

„Am putea să spunem că seamănă cu o jumătate de pandemie. Dacă în 2020 scăderea turismului intern era de 50%, anul acesta vedem scăderi de 20-25%”, a declarat Adrian Voican, manager al unei agenții de turism.

Pentru mulți români, costurile unei vacanțe pe litoral au crescut considerabil.

„Am dat 2.300 de lei la cazare, pentru cinci zile, cu mic dejun”, a spus o turistă.

Întrebat cât a cheltuit în plus față de cazare, un alt turist a răspuns: „3.500 de lei, pentru cinci zile.”

În prezent, cele mai aglomerate stațiuni de pe litoral sunt Eforie Nord și Mamaia.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Se scumpesc vacanțele pe litoral. Cum încearcă hotelierii de pe litoral să atragă turiștii în plin sezon estival