Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Școala a început de opt zile, dar lipsesc patru manuale. Reacția Ministerului Educației

Pe 11 septembrie a început anul școlar, însă elevii din clasele I-a, a II-a și a VI-a încă nu dispun de patru manuale. Secretarul de stat din Ministerul Educației, Florian Lixandru, spune că două dintre ele vor sosi în această săptămână, iar celelelte, până la finalul lunii septembrie.

Patru manuale școlare lipsesc, deși școala a început pe 11 septembrie

Florian Lixandru: "Au rămas patru titluri care nu au ajuns pe data de 11 septembrie în şcoli. Este vorba despre manualul de Comunicare în Limba Română clasa a II-a şi manualul de Matematică pentru clasa a VI-a a căror distribuţie s-a finalizat în această săptămână. Deci, practic, ieri a fost termenul de livrare a acestor manuale în depozitele Inspectoratelor şcolare urmând ca în această săptămână şi aceste două manuale să ajungă în posesia elevilor.

Mai sunt încă două titluri, respectiv Matematică şi Explorarea Mediului pentru clasa I şi clasa a II-a, acolo unde s-au înregistrat contestaţii din partea unor edituri participante la licitaţie. S-au întârziat procedurile contractante. Pentru aceste două manuale ieri s-a încheiat perioada de lansare a comenzilor de către unităţile de învăţământ. Astăzi se vor centraliza comenzile şi se vor întocmi contractele cu editurile, urmând ca aceste manuale să ajungă în posesia elevilor până la finalul lunii septembrie".

Au fost tipărite 43 de manuale noi pentru noul an școlar, potrivit lui Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE