Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Scade consumul de energie și carburanți. Cererea de combustibili s-a redus cu 2% în trimestrul II

Românii au consumat mai puțină energie, gaz, dar și carburanți, din cauza inflației. Datele companiilor petroliere arată scăderea chiar și cu o cincime a consumului după începerea războiului din Ucraina. Prețurile mai mari i-au făcut și pe șoferi să alimenteze mai puțin. Chiar și cu o cerere mai mică, benzinăriile au avut încasări mai mari, pentru că au scumpit combustibilii.

Lunile aprilie, mai și iunie au adus o scădere de două procente a consumului de carburanți, față de aceeași perioadă a anului trecut, arată datele OMV Petrom, cea mai mare companie petrolieră din România. De altfel, în trimestrul al doilea al acestui an, scumpirile la pompă s-au simțit la toate lanțurile de benzinării. La sfârșitul lunii iunie, benzina costa cu 51% mai mult față de iunie anul trecut, iar motorina, cu 64%. Adică o scumpire de trei lei la litrul de benzină și 3,6 la motorină.

În aceste condiții, cu combustibili semnificativ mai scumpi, încasările benzinăriilor au crescut pe măsură, iar perioada de după începerea războiului din Ucraina a contribuit din plin. În prima jumătate de an, cifrele de afaceri ale companiilor petroliere au urcat cu 9%, când vine vorba de vânzări de benzină și motorină.

Românii au făcut economii consistente și la energie și gaze, pentru a mai reduce din facturile în continuă creștere. Din ianuarie, până la sfârșitul lunii iunie, consumul de gaze s-a diminuat cu 13% față de aceeași perioadă din 2021, iar la electricitate, cu 5%.

În același interval, gazul s-a scumpit cu aproape 90%, iar curentul electric, cu 17%.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE