De la începutul războiului, Ucraina a reușit poate cea mai imporantă lovitură dată Rusiei, pe 1 iunie, când 117 drone ar fi avariat 41 de aeronave de luptă, după spusele ucrainenilor, dintre care unele erau bombardiere strategice. Din cauza modului în care a fost pus la cale atacul și a faptului că acesta nu a putut fi depistat, rușii au rămas tăcuți o perioadă, însă au recunoscut apoi lovitura și au spus că ucrainenii au vizat cinci baze aeriene.
Rusia susține că ucrainenii nu au distrus complet avioanele strategice
Însă ministrul adjunct de Externe, Serghei Riabkov, minimizează pagubele, deși nu este certă nici versiunea ucrainenilor, în timp ce americanii spun că ar fi vorba de 20 de aeronave, dintre care 10 ar fi fost distruse.
Riabkov, care este și șeful diplomației pentru controlul armamentelor, susține că bombardierele nu au fost distruse, ci avariate și că nu e vorba de „mai multe bombardiere”. El spune că acestea vor fi reparate.
„Echipamentele respective, așa cum au comunicat reprezentanți ai Ministerului Apărării, nu au fost distruse, ci avariate. Vor fi reparate'', a spus Riabkov.
Numai că este greu de estimat când ar urma să fie terminate reparațiile, având în vedere că acele avioane nu se mai fabrică de pe vremea sovietică, iar costurile reparațiilor sunt extrem de mari, evident, în funcție de avarii. În plus, tehnologia folosită este una complexă și e greu de crezut că rușii pot să le repare în timp rezonabil, având în vedere sancțiunile la care sunt supuși rușii și care restricționează importurile de componente sensibile.
În imaginile surprinse cu ajutorul sateliților civili, apar bombardiere strategice rusești Tu-95 și bombardiere Tu-22 Backfire, cu rază lungă de acțiune, adică exact avioane folosite de Rusia în lovituri cu rachete împotriva Ucrainei.
Din informațiile disponibile, Rusia are 67 de bombardiere strategice, dintre care 52 sunt de tip Tupolev Tu-95 și 15 Tu-160. Din cele 67 de aeronave, 57 sunt deja desfășurate în luptă, așa cum remarcă organizația non-profit Bulletin of the Atomic Scientists. Rușii mai au 289 de avioane de vânătoare și de bombardament non-strategice, printre care Tu-22, Su-24, Su-34 și MiG-31.
Tupolev Tu-95 este un bombardier strategic fabricat în perioada 1952-1993 și este în plan să fie utilizat până cel puțin în 2040, cu unele modernizări.
Tupolev Tu-22 a fost fabricat în perioada 1960-1969 și este primul bombardier supersonic sovietic.
După această lovitură uriașă dată de ucraineni, Rusia a mai primit una a doua zi, când ucrainenii au aruncat în aer pilonii podului Kerci și au produs avarii semnificative.
Președintele rus Vladimir Putin a vorbit la telefon cu Donald Trump, căruia i-a spus că Rusia este obligată să riposteze.