Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Rusia se oferă să preia uraniul îmbogățit din Iran: „Propunerea noastră rămâne pe masă”

Rusia și-a reafirmat joi disponibilitatea de a ajuta Iranul să scoată din țară uraniul îmbogățit dacă Republica Islamică va decide în cele din urmă acest lucru, informează EFE.

'Propunerea noastră rămâne pe masă, președintele Rusiei a exprimat-o în repetate rânduri', a declarat directorul agenției nucleare Rosatom, Aleksei Lihaciov, citat de agenția Interfax.

El a adăugat că Rusia poate, în cazul în care este aprobat de Teheran, să reducă îmbogățirea uraniului iranian. 'Totuși, astfel de decizii nu se iau în timpul unor operațiuni militare', a asigurat Lihaciov.

În luna februarie, Kremlinul a amintit că este deschis la propunerea de a primi uraniu îmbogățit din Iran, opțiune discutată anterior cu Teheranul.

În timpul negocierilor dintre SUA și Iran care au avut loc la Geneva înaintea începerii războiului americano-israelian împotriva Teheranului, partea iraniană a menționat posibilitatea de a opri îmbogățirea uraniului și de a transfera o parte din rezervele sale către Rusia.

Cu toate acestea, după atacul americano-israelian împotriva Republicii Islamice, Teheranul a refuzat să își restricționeze programul de îmbogățire a uraniului.

Taguri

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE