Kremlinul precizează că decizia Lituaniei de a interzice tranzitul unor mărfuri către Kaliningrad este „fără precedent” şi avertizat că va reacţiona, transmite Agerpres.
Autorităţile de la Vilnius au interzis tranzitul pe teritoriul lituanian al tuturor produselor supuse sancţiunilor Uniunii Europene.
Unica linie ferată din Rusia către exclava rusă Kaliningrd de la Marea Baltică trece prin Lituania, iar printre mărfurile interzise se numără cărbunele, metalele, materialele de construcţie şi echipamentele cu tehnologie avansată.
Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a declarat presei că decizia „încalcă totul”. „Considerăm acest lucru ilegal. Situaţia e mai mult decât gravă (...) avem nevoie de o analiză serioasă în profunzime pentru a determina cum vom reacţiona”, a adăugat el.
Kaliningradul este un teritoriu rus care are graniţe doar cu Polonia şi Lituania, ambele membre ale NATO şi ale Uniunii Europene. În afară de transportul feroviar, mai dispune de o conductă de gaz din Rusia, care - ca şi calea ferată trece pe teritoriul lituanian.
Guvernatorul Kaliningradului a apreciat că interdicţia ar putea afecta până la jumătate din bunurile trimise în regiune.
Rusia amenință Lituania după ce a fost oprit transportul de mărfuri către Kaliningrad: „Situaţia e mai mult decât gravă”
Taguri
ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE
1 min
Platforma TikTok, amendată cu 530 de milioane de euro pentru că a încălcat GDPR-ul
Platforma TikTok a fost amendată cu 530 de milioane de euro de către Comisia irlandeză pentru protecția datelor (DPC) pentru că nu a reușit să protejeze datele personale ale utilizatorilor din UE atunci când le-a transferat în China.
1 min
1 min
Pariuri pentru noul papă: Cine sunt candidații de pe primele trei locuri
Săptămâna viitoare liderii bisericii catolice se vor reuni pentru a alege un nou papă. Conclavul cardinalilor este în plin proces de pregătire, iar până atunci credincioșii din întreaga lume fac pariuri și încearcă să ghicească cine va ocupa scaunul pontifical de la Vatican.
1 min
Alternativa pentru Germania (AfD), catalogată organizație de extremă-dreapta: O amenințare la adresa democrației
Oficiul Federal pentru Protecția Constituției din Germania a desemnat Alternativa pentru Germania (AfD) drept organizație de extremă-dreapta, invocând drept motiv pozițiile xenofobe.
1 min
Prima oară în jumătate de secol: Vaticanul întârzie pregătirile. Lipsesc comenzile pentru veșmintele noului papă
Mister total la Vatican. Contrar tradiției, croitorii Sfântului Scaun nu au primit până acum comenzile pentru noile veșminte papale pe care ar urma să le poarte viitorul suveran pontif.
1 min
Conclavul care începe pe 7 mai: unul dintre cardinali nu dorește un papă „care să-l imite pe Francisc”
Cardinalul spaniol Cristobal Lopez Romero, arhiepiscop de Rabat, a declarat că nu va susține ca viitorul papă să fie „un imitator al lui Francisc”, transmite AFP, potrivi Agerpres. El a mai spus și că este „curios” și „neliniștit” cu privire la primul conclav la care va participa.