Urmărește Euronews România la cei mai importanți operatori de cablu TV din țară: Digi (canalul 66), Orange (canalul 106), Vodafone (canalul 410).

Românii ținuți ostatici de Hamas ar putea fi eliberați și cu ajutorul palestinienilor care au studiat în țara noastră. Fost șef SIE: ”Există potențialul acesta diplomatic”

Publicat de: Euronews

Pentru a obține eliberarea cetățenilor ținuți ostatici de gruparea Hamas, România este privilegiată față de celelalte națiuni europene datorită relațiilor diplomatice cu state din Orientul Mijlociu, a declarat Claudiu Săftoiu, fost director al Serviciului de Informații Externe (SIE). În direct la Euronews România, Săftoiu a sugerat că arabii care au studiat în urmă cu 30-40 ani ”sunt lideri de opinie” în țările lor și ar putea veni în sprijinul autoritățile în acest acest demers.

Fostul șef al SIE a amintit de faptul că președintele Klaus Iohannis a condamnat atacurile grupării Hamas în Israel și că, din punct de vedere diplomatic, România se află de partea statelor occidentale.

”Cred că deja noi știm ce, de ce parte ne aflăm, pentru că imediat președintele României a condamnat atacurile Hamas. Despre ele că sunt atroce și că au acest sâmbure de fundamentalism și de radicalism și de terorism în ele. Noi suntem de partea lumii occidentale civilizate, avem un parteneriat strategic și cu Statele Unite, și cu Europa, dar și cu Israelul”, a declarat Claudiu Săftoiu, la Euronews România.

Cum ar putea folosi România relațiile diplomatice cu lumea arabă, moștenite din comunism

”România vede de asemenea că există potențialul acesta diplomatic pe care întotdeauna l-a promovat, iar faptul că noi în momentul ăsta suntem față de celelalte națiuni europene privilegiați. Culmea, am ajuns eu care nu am avut niciodată afinități pentru perioada lui Ceaușescu.

Pentru că relațiile cu luna a treia a României la vremea aceea, cu foarte mulți muncitori și ingineri români care și-au construit poduri în Siria, în Irak, poduri, șosele în industria petrochimică, nu mai vorbim, cei au venit la universități în România (...) Și culmea este că acum putem beneficia de pe urma bunelor relații comerciale pe care le-a avut România la vremea aceea.

Pentru că în momentul ăsta, acei studenți de acum 30-40 de ani sunt lideri de opinie, conduc în țările lor. Că au posibilitatea, la rândul lor, inclusiv palestinieni”, a mai spus Claudiu Săftoiu.

Fost șef SIE: ”Arabii nu au niciodată față de România o atitudine dușmănoasă”

”Aș îndrăzni să spun că și atacurile sporadice, dar foarte șocante din Europa ultimilor ani au ocolit România. Oare de ce? Da? Tocmai pentru că există și aici, în există o comunitate din palestiniană, dar și arabă în România.

Arabii nu au niciodată față de România o atitudine dușmănoasă, potrivnică. Să stăm bine, dar dacă noi suntem și NATO, și Uniunea Europeană și ei sunt cumva anti-occidentali.

E posibil ca o dată, anunțându-ne ferm poziția de partea Israelului, să nu facem doar atât și sper ca inclusiv o câtime, și anume să propunem negocieri, să propunem tot felul, să nu facem doar atât, să ne oprim la declarații, ce anume să putem in interveni și noi pentru a ajuta la detensionare”, a mai menționat fostul șef SIE.

De altfel, Cladiu Săftoiu a afirmat că statul român ar putea contribui cu sprijin pe zona de analiză, având în vedere relațiile cu statele din Orientul Mijlociu.

”Deocamdată vedem ce vedem la televizor și în general acest pași spre negocieri, spre grupuri de negociatori, spre o soluție. O analiză de soluție se fac în general în spatele ușilor închise. Să sperăm că se lucrează și acolo, pentru că e calea diplomatică spre care toată lumea tinde”, a concluzionat el.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE