Ne continuăm și în această săptămână călătoria prin județul Arad și din centrul municipiului, acolo unde admirăm Palatul Administrativ și Biserica Roșie, mergem până în Lunca Mureșului, pentru o plimbare în canoe. Apoi vedem cum se face pita de Pecica, pâinea cu etichetă europeană care ajunge și pe masa diplomaților.
Vizităm și Cetatea Șoimoș, cocoțată în vârful unui deal unde cu greu au ajuns chiar și cei care au vrut s-o cucerească de-a lungul timpului, și trecem și pe la Mănăstirea Maria Radna, acolo unde inițial a fost un așezământ al călugărilor franciscani. Și, nu în ultimul rând, vă arătăm superbele grădini ale Palatului Săvârșin și atelierul în care Regele Mihai se ocupa de mașinile pe care le-a iubit atât de mult.
Palatul administrativ din Arad are un orologiu adus special din Olanda
Suntem din nou în Arad și începem vizita de azi cu superba clădire a Palatului Administrativ. Construit la finalul anilor 1800, în forma literei U, palatul are un turn înalt de 54 de metri, în vârful căruia se află un orologiu adus special din Olanda. Și dacă pe vremuri doar anunța ora fixă, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, ceasul bate în ritmul imnului Europei.
Centrul municipiului e o adevărată călătorie în timp. Dar nu numai. Vedem aici inclusiv diversitatea care face din Arad un loc în care oricine poate fi acasă. Trecem pe lângă Biserica Roșie, o construcție în stil neogotic, de rit evanghelic-luteran, care și-a luat numele de la culoarea cărămizilor cu care au fost ridicate zidurile.
În vârful turlei de 46 de metri a monumentului istoric există un clopot de peste 400 de kilograme.
Lunca Mureșului, oaza de liniște și frumusețe de lângă oraș
De la construcții spectaculoase ne îndreptăm spre o natură cel puțin la fel de ofertantă și ajungem într-un loc care te îmbie la o pauză de la toate.
Maia Bondici, jurnalistă Euronews: Am ajuns în Lunca Mureșului, la o aruncătură de băț de Arad. Întreg parcul natural se întinde pe peste 17.000 de hectare. Așa că avem multe de vizitat astăzi. Să pornim!
Lunca Mureșului este o impresionantă arie protejată în care și-au găsit căminul specii de plante și animale dintre cele mai diverse.
Mihai Pascu, director Parcul Natural Lunca Mureșului: Avem peste 200 de specii de păsări în Parcul Natural. Peste 40 de specii de pești, dintre care mai bine de jumătate sunt protejați. E o parte importantă a faunei, fiind practic o arie protejată desfășurată de-a lungul râului Mureș. 80 de km de aici de la Arad, până la Nădlac și respectiv până la Cenad.
Aici, drumețiile sunt pentru toate gusturile. Și pentru cei care nu se grăbesc, dar și pentru aventurieri.
Mihai Pascu, director Parcul Natural Lunca Mureșului: Avem patru trasee, două trasee cicliste. Plimbările cu canoe sunt dintre cele mai interesante, având râul Mureș care este poate ultimul râu fără intruziuni în amenajarea malurilor râului.
Așa am ales și noi să vizităm zona. Din canoe!
Oliver Goilean, ranger: Excursiile pe care noi le promovăm, de la Arad la Pecica, durează cam patru ore. Pot să fie 3, pot să fie 5, în funcție de sezon, de debitul apei. Practic sunt 4 ore de stat în canoe.
Aș vrea să pot spune că ne-au obosit brațele de cât am vâslit, dar rangerii au avut grijă să nu se întâmple asta. În schimb, soarele arzător ne-a dat așa o poftă de mâncare de ne-am oprit la o pensiune să rezolvăm problema culinară.
Călin Morar, administrator pensiune: Aici avem crap prăjit cu mămăliguță și mujdei. Aici avem o ceafă țigănească cu cartofi țărănești. Aici avem coaste barbeque cu cartofi prăjiți. Ciorba de pește.
Maia Bondici, jurnalistă Euronews: O să începem prima dată cu peștele. Cu un pic de lămâie, bineînțeles, și nelipsitul mujdei. E ok. Prin cameră nu se simte mirosul, deși mi-ar plăcea să puteți mirosi ce e aici. Ia să vedem! Mhmm. Doamne, cum se topește.
După ce gustăm din specialitățile zonei, ne asigurăm că rămâne loc și pentru cel mai căutat desert din zonă.
Maia Bondici, jurnalistă Euronews: Am auzit că aici sunt cei mai buni papanași din Arad. Așa că a trebuit să ne convingem singuri. Cu o smântână proaspătă și cu o dulceață minunată… Ia să vedem. Mhmmm. Sunt ca la bunica.
Mulțumim pentru tot și ne luăm la revedere de la gazdele noastre primitoare. De altfel, aveam nevoie de forțe proaspete pentru ceea ce urmează.
Cetatea Șoimoș - drum greu, răsplată pe măsură
Maia Bondici, jurnalistă Euronews: Am ajuns la cetatea Șoimoș. Încă nu o vedem și asta pentru că mai avem un pic de urcat. Aici ni se spune un sfert de oră, eu cred că ne va lua un pic mai mult, așa că… să pornim!
Descoperim încet - încet că drumul anevoios durează cel puțin jumătate de oră. Însă priveliștea merită tot efortul. Impunătoarea cetate, sau ce a mai rămas din ea, păstrează vie istoria celor care au trăit cândva aici.
Sorin Bulboacă, manager Complex Muzeal Arad: A jucat un rol foarte important. Nu numai strategic, ci și administrativ, pentru că a devenit reședința comitatului Orod, comitatul Arad în veacul al 15-lea.
Cetatea Șoimoș era greu de cucerit. Amplasată în vârful dealului Cioaca Tăutului, din Lipova, oferea o vedere de ansamblu asupra întregii regiuni, iar cei care încercau să o cotropească aveau de urcat dealul abrupt și stâncile imense ce o înconjoară. La mijlocul anilor 1500, turcii reușesc însă să o ocupe.
Sorin Bulboacă, manager Complex Muzeal Arad: Veacul de aur al Lipovei este tocmai secolul al 17-lea când devine un oraș otoman important. Se păstrează bazarul turcesc din Lipova, unde se servea cafea, ciocolată caldă, șerbet.
Deși societatea s-a dezvoltat, iar cetatea și-a pierdut rolul de apărare încă de prin anii 1700, ce rămâne astăzi în picioare este un adevărat testament al istoriei care merită vizitat.
Mănăstirea Maria Radna, veacuri de istorie și credință
La o aruncătură de băț de Cetatea Șoimoș, găsim Mănăstirea Maria Radna. Inițial aici a fost un așezământ al călugărilor franciscani, înființat la începutul anilor 1500. Pe la 1750 a fost ridicată clădirea impunătoare pe care o vedem astăzi.
Francisc Boda, ghid: Deasupra altarului principal se află cel mai important lucru din această biserică. Este o simplă hârtie tipografiată unde este reprezentată Maica Domnului de pe muntele Carmel cu pruncul Iisus în brațe. În toamna anului 1695 turcii dau foc bisericii de la Radna și singurul lucru care rămâne neatins de flăcări este această icoană. În decursul unui an între 180.000 și 200.000 de oameni vizitează acest loc de pelerinaj atât de îndrăgit.
Găsim în mănăstire și un adevărat mesager peste timp.
Francisc Boda, ghid: Este o orgă realizată în anul 1905 la Timișoara de către Carl Leopold Wegenstein. Este o orgă pneumatică, cu două rânduri de claviaturi manuale, cu 25 de registre și cu 1280 de tuburi, funcționale, iată și în zilele noastre.
Palatul Săvârșin, inima familiei regale a României
Ne continuăm drumul spre unul dintre tărâmurile regale ale României. La poalele Munților Zarandului, în inima naturii, se ascunde Castelul Regal de la Săvârșin, locul de suflet al Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei. De altfel, aici își petrece familia regală a României mare parte din an. Am avut și noi ocazia să vizităm impresionantele grădini interioare, prin care ne-a fost ghid Aurel Mariș.
Aurel Mariș, ghid: Sunt câteva puncte parcă desprinse din poveste, începând cu Grădina Ascunsă. Ați văzut lucruri frumoase, detalii foarte bine puse la punct. Grădina Toscană, un alt punct extraordinar de frumos. Aleea cu stejari. Cel mai vechi stejar este din 1650. Cel care este veteranul, să zic, al parcului. Ați văzut, sunt câteva puncte extraordinar de frumoase. Ați văzut și lacul, podul care leagă partea de parc și cu mica insulă.
Tot aici se află și lucrurile cele mai de preț ale Regelui Mihai I. Mașinile lui preferate sunt așezate la loc de cinste în fostul garaj transformat în muzeu.
Aurel Mariș, ghid: Este o parte din sufletul dânsului aici. Pasiunea a fost foarte, foarte mare vizavi de ce înseamnă mașini de colecție. Avioane. Clar, a fost și mecanic. Și fiecare piesă luată de dânsul, curățată și verificată. În momentul în care a fost mulțumit de ce a făcut, cu drag le-a expus, după cum le și vedeți.
Noi rămânem să admirăm colecțiile impresionante ale Regelui Mihai I, frumoasele podgorii cu viță nobilă și castelul care pare desprins dintr-o poveste cu prinți și prințese. Sperăm că v-am convins că județul Arad are extraordinar de multe de oferit celor care vor să-l descopere. Oamenii de acolo cu siguranță vă așteaptă să le treceți pragul.
Editor coordonator: Amalia Dascălu
Jurnalistă Euronews: Maia Bondici
Operator imagine: Daniel Stan
Montaj: Cosmin Buță
