Un agent al Serviciului de Imigrare și Control Vamal din SUA (ICE) a împușcat un bărbat în New York joi după-amiază în timpul unei intervenții. Agenții federali i-au înconjurat mașina în care se afla și un copil de cinci ani. Incidentul a stârnit revolta oamenilor care au cerut desființarea ICE, relatează The Guardian.
Polițiștii din New York au precizat că ofițerii ICE au intervenit joi după-amiază în cartierul Marble Hill din Bronx. Acolo au înconjurat o mașină în care se afla un bărbat alături de un copil de cinci ani și ulterior au tras mai multe focuri de armă, a precizat Zohran Mamdan, primarul din New York, într-un comunicat.
Potrivit edilului, copilul nu a fost rănit. În schimb, bărbatul de 28 de ani a fost transportat conștient la spital.
„Am discutat la telefon cu președintele Trump și cu secretarul (pentru Securitate Interne) Mullin pentru a negocia eliberarea bărbatului împușcat de agenții ICE. Aceste negocieri nu au avut succes”, a declarat Mamdani în cadrul unei conferințe de presă.
Edilul a cerut Administrației Trump ca ICE să-și înceteze intervențiile în orașul New York.
Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) a transmis într-un comunicat că ofițerii ICE desfășurau o operațiune care viza un bărbat fără documente din Republica Dominicană. Autoritățile nu au precizat de ce agenții au fost nevoiți să facă uz de armă
„În timpul incidentului, un ofițer ICE a tras cu arma, iar imigrantul ilegal cu antecedente penale a fost rănit”, au precizat reprezentanții DHS.
Potrivit sursei citate, nu există informații dacă bărbatul a fost grav rănit sau nu. Autoritățile au precizat că el avea „legături” cu o grupare și condamnări penale anterioare. Numele și antecedentele sale nu au fost făcute publice. Departamentul s-a confruntat anterior cu critici pentru că a acuzat în mod fals imigranții că ar fi membri ai unor bande, după ce aceștia fuseseră împușcați de agenți.
Purtătorii de cuvânt ai DHS nu au răspuns imediat la întrebările privind circumstanțele care au dus la împușcături, gravitatea rănilor bărbatului sau informațiile conform cărora un copil de cinci ani se afla în mașină în momentul împușcăturilor.
Ce spune Poliția despre bărbatul împușcat de agenții ICE în Bronx
Comisarul poliției din New York, Jessica Tisch, a declarat că ofițerii au localizat copilul împreună cu un membru al familiei în urma unei verificări de rutină. Ea a afirmat că bărbatul în vârstă de 28 de anifusese arestat de două ori în New York, în 2023 și 2025.
O înregistrare video realizată cu telefonul mobil și publicată de „New York Times” ar surprinde momentele imediat după împușcături. Un agent îmbrăcat într-o vestă galbenă ținea în mână ceea ce părea a fi o pușcă de asalt, în timp ce vorbea la telefon. Publicația a menționat că alte înregistrări video realizate de martori păreau să arate mai mulți agenți aflați în mijlocul străzii în urma incidentului, unul dintre ei fiind înarmat, iar altul imobilizând un bărbat la pământ.
O martoră a declarat pentru City Reporter, un canal local de știri, că a văzut un bărbat sângerând pe jos în fața unei mașini și a observat un agent ținând în brațe un copil mic. Înregistrările video arătau, de asemenea, găuri de glonț în parbrizul unui SUV.
Reacția primarului din New York: Agenții ICE ne terorizează comunitățile
Mamdani și-a exprimat indignarea în urma incidentului.
„Nu voi rămâne indiferent în timp ce agenții ICE ne terorizează comunitățile. Suntem cu gândul alături de newyorkezul rănit și de familia sa în această seară. Ne rugăm pentru însănătoșirea lui. Scoateți ICE din cartierele noastre. Scoateți ICE din spitalele noastre. Scoateți ICE de pe străzile noastre. Îndepărtați ICE de copiii noștri”, a scris primarul New York-ului pe X.
Edilul și-a încheiat declarația cu: „Desființați ICE.”
Proteste în New York după ce agenții ICE au împușcat un bărbat: „Închideți-i pe toți agenții ICE ucigași”
Protestatarii au început să se adune în zonă la scurt timp după incidentul armat. Unii dintre ei au afișat pancarte cu mesaje precum: „Închideți-i pe toți agenții ICE ucigași” sau „Lăsați-i în pace pe vecinii noștri”.
Hands Off NYC și New York Immigration Coalition, două grupuri locale, au organizat o conferință de presă de urgență în zonă, în cadrul căreia oficialii și organizatorii au condamnat prezența continuă a ICE în cartier.
„ICE, plecați naibii din cartierul nostru”, a strigat Vanessa Gibson, președinta districtului Bronx.
„Sunt furioasă că trebuie să fim aici… Suntem o comunitate a clasei muncitoare. Nu merităm acest tip de tratament din partea Casei Albe”, a spus ea.
Jumaane Williams, avocatul public ales al orașului, a spus „la naiba cu ICE” și „la naiba cu Trump”, adăugând: „Este momentul nostru să ne ridicăm. Cei dintre noi care au mai multe privilegii – trebuie să ne asumăm mai multe riscuri pentru a-i proteja pe cei care nu le au.”
Protestatarii s-au adunat și în apropierea unui spital unde bărbatul împușcat de ICE ar fi primit îngrijiri medicale. În fața unității medicale, poliția din New York a ridicat baricade, iar protestatarii s-au ciocnit cu forțele de ordine.
Manifestanții au bătut în tobe și au strigat „Închideți-l!” și „ICE afară!”, în timp ce mașinile care treceau claxonau în semn de susținere.
Departamentul de Securitate Internă a fost criticat în termeni duri după ce ofițerii ICE au împușcat oameni în ultimul an. În septembrie, un agent federal l-a împușcat pe Wilber Rafael Garcés Pérez, în vârstă de 28 de ani, în timp ce acesta se afla în mașina sa, în timpul unui control rutier în Texas. Procurorii federali l-au acuzat apoi pe bărbat de agresiune, susținând că ar fi lovit un ofițer cu oglinda laterală a mașinii în timp ce încerca să fugă.
Administrația Trump a acuzat în repetate rânduri imigranții și protestatarii că își „transformă vehiculele în arme”, susținând că agenții au tras cu armele ca răspuns la „atacuri cu vehicule”, dar o analiză realizată de The Guardian în luna iulie a arătat că majoritatea acestor afirmații promovate de oficialii federali s-au dovedit a fi nefondate în urma unei analize amănunțite.
