Liderii USR și PNL susțin că votul pentru noua conducere a Institutului Cultural Român demonstrează existența unei colaborări politice între PSD și AUR, în timp ce cele două partide sunt acuzate că au construit deja o majoritate parlamentară informală.
Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă că AUR nu este un partid anti-PSD și că recentele voturi din Parlament arată existența unei „majorități funcționale” formate din parlamentarii celor două formațiuni. El a invocat alegerea noii conduceri a Institutului Cultural Român, unde PSD a obținut funcția de președinte, iar AUR una dintre pozițiile de vicepreședinte.
Fritz susține că apropierea dintre cele două partide nu este întâmplătoare și amintește că PSD și AUR au colaborat și la moțiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului. Liderul USR consideră că AUR a devenit un instrument prin care PSD își conservă influența politică, în timp ce promovează în spațiul public un discurs de opoziție.
Mesaje similare au venit și din partea PNL. Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat că PSD și AUR au confirmat încă o dată că pot colabora eficient atunci când este vorba despre interese comune, fără să ofere însă soluții pentru depășirea actualei crize politice.
Reacțiile au apărut după ce Senatul a votat noua conducere a Institutul Cultural Român. În urma votului, Corina Încroșnatu, propusă de PSD, a fost aleasă președinte al instituției, în timp ce Adriana Gae și Attila Weinberger au fost desemnați vicepreședinți.
Votul reaprinde dezbaterea privind alianțele informale din Parlament, în contextul în care negocierile pentru formarea unei noi majorități guvernamentale rămân blocate, la mai bine de o lună de la căderea Executivului prin moțiune de cenzură.
