Premierul Ilie Bolojan a acuzat PSD că a dinamitat guvernarea, în condițiile în care a anunțat inițierea unei moțiuni de cenzură alături de partidul AUR, condus de George Simion. Într-un interviu acordat Digi24, liderul PNL susține că asistăm astfel la formarea unei noi coaliții.
Ilie Bolojan, premierul României: „Asigur gestiunea Guvernului până acest Guvern are un sprijin parlamentar. În condițiile în care va pierde acest sprijin, vor urma consultările și se va pune problema formării unui nou Guvern.
Problema pe care o avem este că atunci când acționezi pentru a dărâma un Guvern, oamenii raționali, mai ales în astfel de situații în care este România, trebuie să se gândească ce punem în loc, care este următorul pas, cine este viitorul premier, cine poate să ducă această mare responsabilitate, pe ce partide se va baza și care sunt propunerile, lucrurile pe care nu le-am putut face într-o guvernare care s-ar putea să-și încheie activitatea sau care ne-a fost blocată această guvernare și pe care o nouă coaliție le-ar putea face.
Ori nu am constatat până acum că se discută astfel de lucruri și această acțiune - sigur, PSD a dinamitat guvernarea încălcând toate înțelegerile care au fost făcute de comun acord, căutându-și un aliat pentru această moțiune.
Pe de o parte își mărește șansele de a trece moțiunea, dar pe de altă parte, pregătește practic o nouă alianță. Asistăm de facto la o nouă coaliție care se formează.
Ilie Bolojan, despre un posibil Guvern minoritar: Nu am depus armele niciodată
Întrebat dacă mai are sens susținerea unui proiect al unui Guvern minoritar, Ilie Bolojan a menționat că „nu a depus armele niciodată.”
Ilie Bolojan, premierul României: „Întotdeauna în proiectele pe care le-am avut, am luptat până la capăt. Suntem în situația în care acest Guvern va funcționa și atunci când nu va mai avea sprijin parlamentar se va intra într-o evoluție nouă. Nu am depus armele niciodată.
Acum am o mare responsabilitate pentru țara asta. Dacă aș fi văzut că există o soluție care rezolvă lucrurile de pe o zi pe alta sau care vine cu niște soluții care duc țara într-o direcție incomparabil mai bună după ce am dus-o într-o fundătură, nu ar fi o problemă să mă retrag mâine, dar nu există astfel de soluții.
Atât timp cât sunt în această funcție fac ce e necesar pentru țara noastră.
„Nu se pune problema unui vot împotriva moțiunii”
Potrivit sursei citate, premierul Ilie Bolojan a evidențiat că responsabilitatea trecerii moțiunii aparține inițiatorilor și a menționat că nu se pune problema unor negocieri pentru a o bloca.
Ilie Bolojan, premierul României: „Nu se pune problema unui vot împotriva moțiunii, ci pur și simplu se pune problema ca cei care au generat această criză să găsească voturile necesare pentru a trece moțiunea. În condițiile în care, în zilele următoare, vor fi parlamentari care vor dori să discute de susținere, nu văd nicio problemă să discut cu ei.”
Bolojan respinge acuzațiile privind negocieri individuale pentru voturi.
Ilie Bolojan, premierul României: „Niciodată nu am cumpărat oameni la bucată. Am discutat de proiecte și de ceea ce este bine pentru comunitate. Când am făcut orice discuție, acestea au fost elementele care m-au ghidat și vor fi și în continuare”
Ilie Bolojan, mesaj pentru parlamentarii PSD și AUR: Trebuie să se gândească foarte bine ce fac
Premierul atrage atenția că o eventuală cădere a Guvernului trebuie însoțită de o alternativă clară de conducere.
Ilie Bolojan, premierul României: În momentul în care, de exemplu, în Germania, vii cu o moțiune de cenzură, sistemul lor parlamentar presupune că odată cu căderea unui Guvern, trebuie să vii și cu soluția pentru ceea ce va veni după. Trebuie să vii cu o propunere de premier și cu o soluție guvernamentală.
Noi nu avem acest sistem și practic cei care votează doar să se schimbe un Guvern, invocând o situație generală economică, care trebuie să recunoaștem că este una post-criză bugetară, care nu are cum să fie bună de pe o zi pe alta, încă nu s-a inventat niciun fel de corectare a unor deficite fără anumite costuri sociale.
Ilie Bolojan: Grindeanu a mințit. A asigurat și pe data de 26 martie că nu va exista nicio colaborare cu AUR
Ilie Bolojan, premierul României: Domnul Grindeanu a mințit în toată această perioadă nu doar despre problemele guvernării, ci despre proiecte politice cu AUR. Are o declarație atunci când a fost la Bruxelles să explice ce vrea să facă, că nu va exista niciun fel de colaborare politică cu AUR, demonizând acest partid. Practic acum vedem că există o acțiune de colaborare politică pentru această moțiune.
Gândiți-vă că în condițiile în care aceasta este atitudinea, se pune problema ce vor să facă mai departe.
„Singura concluzie este că vom avea foarte probabil o majoritate de tip PSD-AUR”
Ilie Bolojan, premierul României: Dacă această retorică că este doar o colaborare de etapă ar sta în picioare, în condițiile în care celelalte partide, cel puțin, sunt declarații fără echivoc ale PNL și USR, că într-o astfel de situație nu vor mai fi într-o coaliție cu PSD, se pune problema ce se va întâmpla după aceste lucruri.
Singura concluzie este că vom avea foarte probabil o majoritate de tip PSD-AUR sau o formulă de genul acesta pe față sau pe dos. Atunci trebuie să-și asume responsabilitatea pentru modul în care gestionează acest lucruri.
Bolojan, critici la adresa PSD: Sunt la capitolul demolări
Șeful Executivului a acuzat PSD că se află „la capitolul demolări” și a reamintit că în urmă cu o lună, Grindeanu dădea asigurări că nu va exista nicio colaborare cu partidul AUR.
Ilie Bolojan, premierul României: Momentan sunt la capitolul demolări. Asta constatăm.
Așa cum a asigurat și pe data de 26 martie că nu va exista nicio colaborare cu AUR, așa cum a asigurat conducerea PSD și celelalte partide că sunt parte a unei coaliții, că respectă înțelegeri. Așa cum a încălcat toate înțelegerile care puteau fi încălcate, au fugit de răspundere, nu te poți aștepta din păcate la astfel de atitudini.
Marian Neacșu și Petrișor Peiu au anunțat, luni dimineață, redactarea unei moțiuni de cenzură comune a PSD și AUR împotriva Guvernului Bolojan, potrivit unor declarații făcute în Parlament, în contextul în care social-democrații au părăsit recent guvernarea.
