După ce PSD și AUR au anunțat o moțiune de cenzură pentru demiterea Guvernului, liderii spun că această decizie confirmă o minciună a lui Sorin Grindeanu. Asta în ciuda faptului că social-democrații au subliniat că nu vor face vreo alianță cu extremiștii.
Liderii liberali amintesc că nu vor mai forma vreo alianță cu PSD „dacă acest partid votează o moțiune de cenzură".
PNL spune că PSD „a oficializat” colaborarea cu AUR
„PSD şi-a oficializat colaborarea cu AUR, anunţând depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Sorin Grindeanu a susţinut în repetate rânduri că nu va colabora cu AUR. Alianţa de astăzi confirmă minciuna permanentă a lui Grindeanu. PNL a transmis fără echivoc că nu va mai forma o coaliţie cu PSD în cazul în care acest partid votează o moţiune de cenzură împotriva Guvernului. Dacă alianţa PSD-AUR are suficiente voturi pentru a da jos Guvernul, atunci este firesc să îşi asume şi responsabilitatea guvernării”, spune secretarul general al PNL, Dan Motreanu, într-o postare pe Facebook.
Decizia PSD este criticată și de primarul Bucureștiului, Ciprian Ciucu, cel care este și prim-vicepreședintele al liberalilor.
„Ei au susținut că până la acest moment nu s-a discutat 'absolut nimic' despre o viitoare guvernare împreună. Mie mi se pare culmea iresponsabilității. Cine face o majoritate pentru a dărâma un guvern are responsabilitatea să formeze un alt guvern în locul lui. PNL nu va mai face altă coaliție cu PSD”, a fost postarea lui Ciprian Ciucu.
Un alt lider puternic al PNL, Gheorghe Falcă, a sublinat și el colaborarea între PSD și AUR, exact așa cum liberalii au atras atenția că se va întâmpla. Europarlamentarul a amintit și de promisiunea lui Grindeanu făcută la Bruxelles, pe care o încalcă acum.
„Trebuie să ne aducem aminte că domnul Grindeanu a venit la Bruxelles să garanteze că dânșii n-o să colaboreze cu AUR și chiar punea semnul întrebării că PNL va colabora cu AUR. Lumea nu prea l-a crezut pe domnul Grindeanu, iar acum va fi o confirmare a colaborării domnului Grindeanu cu AUR. În al doilea rând, trebuie să recunoaștem că există o presiune din teritoriu, pentru că atunci când le-au spus oamenilor să voteze împotriva guvernului Bolojan, au spus că o să rezolve într-un timp rapid, ca să nu le treacă clientela.
În acest moment domnul Bolojan este un lider recunoscut și la nivel de partid, dar și la nivel național, este omul politic cu cea mai mare încredere și lucrul acesta nu poate fi schimbat de către o altă persoană. Mai mult de atât, dacă guvernul cade printr-o moțiune AUR-PSD, guvernul rămâne în poziție până când se formează un alt guvern și evident, noi am spus că n-o să guvernăm împreună cu PSD-ul, USR-ul a spus că n-o să guverneze împreună cu PSD-ul. Rămâne doar ca să se realizeze o coaliție PSD-AUR, o coaliție care acum câteva luni de zile era exclusă de către PSD”, a spus Gheorghe Falcă, potrivit Digi24.
Siegfried Mureșan, europarlamentar PNL: „PSD ne readuce aminte că în trecutul recent a fost un partid antieuropean care a atacat justiția, a atacat statul de drept, a atacat valorile europene și instituțiile europene.
Pentru PSD, caracterul pro-european este doar declarativ. În fapt, ei mereu se simt mai bine alături de extremiștii antieuropeni.”
La câteva minute după anunțul privind moțiunea, făcut de Petrișor Peiu (AUR) și Marian Neacșu (PSD), a venit și precizarea lui George Simion, care a spus că AUR va depune o moțiune de cenzură pe 5 mai.
În total, pentru demiterea Guvernului Bolojan, e nevoie de 233 de voturi. Împreună, cele două partide au 219 acum. Astfel, teoretic, PSD ar mai avea nevoie de 14 voturi.
