Conducerea PSD s-a reunit luni dimineață într-o ședință pentru a discuta proiectul bugetului de stat pentru 2026, pe fondul tensiunilor din Coaliție. Liderul partidului, Sorin Grindeanu, le-a prezentat membrilor conducerii varianta de buget primită de la Ministerul Finanțelor și principalele puncte contestate de social-democrați.
Întâlnirea conducerii PSD s-a încheiat după aproape o oră, fără o decizie finală privind susținerea proiectului de buget. Liderii social-democrați au stabilit însă că o hotărâre în acest sens va fi luată duminică, în cadrul unei noi ședințe a partidului.
„Duminica viitoare vom avea un Consiliu Politic Național în care vom decide poziția noastră legată de buget pentru că ne așteptăm ca până la finalul acestei săptămâni proiectul de buget să fie trimis în Parlament, astfel încât la sfârșitul săptămânii să poată fi depuse amendamente și înainte de dezbaterile din plen să avem punctul de vedere al PSD pe proiectul de buget trimis de Guvern. Iar asta vo decide duminica viitoare”, a declarat Sorin Grindeanu la finalul acestei ședințe.
„Sunt câteva lucruri care par nu sunt prinse (n.r. în proiectul de buget) în afara Pachetului de Solidaritate pe care știți că nu l-au prins în totalitate. La prima vedere nu este bugetată nici creșterea salariului minim, ceea ce a fost convenit în coaliție. În aceste zile, colegii mei vor încerca să vină cu amendamente pe care vrem să le transmitem în coaliție, înainte ca acest proiect să treacă prin guvern”, a mai afirmat Grindeanu.
Întrebat ce condiții pune PSD pentru a vota bugetul în Parlament, Sorin Grindeanu a răspuns. „Noi susținem trei puncte, votat în Consiliul Politic Național: Pachetul de Solidaritate, finanțarea programelor naționale, care trebuie să fie la nivelul anului 2025 și să nu existe, din punct de vedere al taxelor și impozitelor, modificări față de anul trecut luând în considerare creșterile impozitelor locale. Sunt trei puncte mari pe care le-am adoptat încă din luna februarie. Nu ne-am gândit că salariul minim nu este prins, credeam că am depășit acest moment”.
Sorin Grindeanu a fost întrebat dacă duminică ar putea fi dat un vot și pentru ieșirea PSD de la guvernare.
„Nu, noi am decis intrarea în această coaliție într-un for și mai larg. Noi am consultat atunci și consiliile politice județene și au fost aproape cinci mii de colegi care au votat. Tot în acel for vom face această consultare și vom lua această decizie, dar nu în CPN”, a mai afirmat liderul PSD.
(stire initiala)
Începe o săptămână crucială pentru soarta Guvernului condus de Ilie Bolojan. PSD se reunește astăzi pentru a analiza draftul proiectului de buget, iar social-democrații au numeroase nemulțumiri.
Ședință la PSD. Liderii analizează proiectul trimis de Alexandru Nazare
Octav Vasilescu, jurnalist Euronews: Guvernul ar trebui să aprobe bugetul de stat săptămâna aceasta, cel puțin în teorie, dar pentru acest lucru are nevoie și de susținerea Partidului Social Democrat. Liderii PSD se vor reuni astăzi pentru a discuta despre anumite modificări ale draftului pe care l-au primit de la Ministerul Finanțelor. Social-democrații vor ca în noul buget să fie introduse ajutoare de tip one-off pentru pensionarii care au pensii mai mici de 3.000 de lei. Pentru acest lucru, dar și pentru altele, cum ar fi burse pentru copiii dezavantajați, PSD susține că ar fi nevoie de cel puțin trei miliarde de lei, dar Ministerul Finanțelor a transmis că în acest moment ar putea aloca 1,5-1,7 miliarde de lei pentru astfel de măsuri sociale.
- Nicuşor Dan: România va avea un buget în luna martie. O spun cu toată responsabilitatea
- Ilie Bolojan avertizează că prețul la combustibili ar putea crește din cauza conflictului din Orientul Mijlociu. „Sper să nu ajungem să plătim 10 lei pentru un litru”
- Război pe buget: majorare la Apărare și miliarde pentru magistrați
Alexandru Nazare a spus că pentru restul banilor ar trebui ca și miniștrii PSD să renunțe la anumite proiecte sau să direcționeze anumite economii făcute în ministerele lor astfel încât să ajungă banii pentru toți oamenii pentru care PSD vrea să introducă măsuri de sprijin pe termen scurt. De asemenea, social-democrații discută și despre susținerea pe care coaliția o poate oferi în continuare premierului Ilie Bolojan după ce Lia Olguța Vasilescu a spus că PSD ar trebui să voteze bugetul, iar după aceea să ia în calcul schimbarea premierului.
Președintele Nicușor Dan a spus că luna aceasta se vor încheia negocierile pentru buget și vom avea un nou buget, dar a spus că nu poate estima ce se va întâmpla cu actuala coaliție de guvernare.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu: „Bugetul nu a fost încă trimis, eu cred că ar putea să treacă de Guvern până la finalul săptămânii, deci discuțiile pe buget vor fi săptămâna viitoare. Noi nu cerem nimic nou. Am înțeles ce spune premierul, dar știți și ce cerem noi. Aseară, târziu, a trimis proiectul de buget (n.r. ministrul Finanțelor)... Premierul a trebui să facă o informare (n.r. privind prețurile carburanților), hai să vedem ce spune premierul, dar asta nu este pe agendă”, a declarat Grindeanu.
