Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Protestul angajaților din cultură. Oamenii cer ca Ordonanța care prevede închiderea sau comasarea instituțiilor de cultură să nu fie adoptată

Angajații din instituțiile de cultură din Brașov au ieșit luni în stradă. Zeci de actori, bibliotecari, muzeografi și cercetători au protestat la Prefectură, față de proiectul de Ordonanță de Guvern care prevede închiderea sau comasarea instituțiilor de cultură din toată țara. Pentru că au mai puțin de 50 de angajați, aproximativ 60% dintre muzeele, bibliotecile și teatrele din România și-ar putea suspenda activitatea.

”Protest în negru”, dar și în liniște, de parcă ar fi căzut deja cortina peste instituțiile de cultură. Actori, muzeografi, bibliotecari sau simpli angajați au cerut autorităților să nu fie adoptată Ordonanța care prevede închiderea sau comasarea instituțiilor de cultură și nu numai.

Argumentele angajaților din instituțiile de cultură

”Mi se pare ca un vis urât din care așteptăm să ne trezim. Nici măcar în timpul lui Ceaușescu, Ceaușescu nu a avut curajul să se atingă de cultură la modul acesta, iar acum, cum să distrugi cultura unei țări? Distrugi tot. Oricum nu stăteam bine la capitolul cultură.”

”Un act josnic pe care îl pregătesc acești guvernanți. Separat, o prevedere la sfârșitul Ordonanței spune că fondurile vor fi de 7,5% din partea ordonatorului de credit, ceea ce înseamnă desființare de posturi și colegi care vor rămâne pe drumuri.”

Dacă Guvernul va adopta actul normativ în forma actuală, muzeele s-ar putea închide, până pe 1 septembrie.

Radu Popica – cercetător Muzeul de Artă Brașov: În cultură nu sunt foarte mulți salariați nici acum, dar ceea ce contează este că activitatea acestor instituții va fi perturbată foarte puternic și prin pierderea de personal, care se formează în zeci de ani, nivelul cultural va scădea, la nivel național.

Oana Huiu – actriță la Teatrul ”Sică Alexandrescu”: Am ieșit să protestăm pentru proiectul de ordonanță care va distruge cultura. Sunt cu colegi de-ai mei din teatru, din Teatrul ”Sică Alexandrescu”, din Teatrul Arlechino, de la muzee, de la Școala Populară de Arte, de la biblioteci și sperăm ca acest proiect de ordonanță să nu fie pus în fapt.

Protestatarii au fost primiți de prefectul județului, care le-a promis că va înainta un memorandum către Guvern.

Adrian Vălușescu – președinte Asociația Națională a Centrelor Culturale din România: Domnul prefect ne-a primit, și-a făcut datoria, este reprezentant al Guvernului și ne-a promis că va transmite doleanțele noastre către Guvern.

Cătălin Văsii – prefect Brașov: M-am întâlnit cu o delegație, reprezentanți ai acestora, am avut un dialog în ceea ce privește doleanțele lor, dar vorbim despre un posibil act legislativ, care deocamdată nu a apărut și acest lucru l-am reliefat și în discuții, urmează sa vedem acest act administrativ cum va ieși.

Peste 300 de instituții publice de cultură care au sub 50 de angajați ar putea fi închise, dacă ordonanța privind reducerile bugetare va fi adoptată în forma actuală, susțin directorii acestora.

Asta înseamnă aproximativ 60% din muzeele, teatrele, bibliotecile sau așezămintele culturale din țară, potrivit unui memorandum trimis Guvernului de Rețeaua Națională a Muzeelor.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE