Șoferii care conduc prin București cu mașini înmatriculate în alte județe ar putea plăti pe viitor o taxă suplimentară, potrivit unui proiect aflat în dezbaterile Consiliului General al Municipiului București. Excepție ar putea face cei cu numere de Ilfov. Vizați de măsură sunt atât șoferii care tranzitează orașul, cât și cei care locuiesc în București, dar care au mașinile înmatriculate în provincie, pentru a plăti RCA și impozite mai mici.
Proiectul aflat în dezbaterea Consiliului General al Municipiului București prevede o taxă de 3,5 euro pe zi, 6 euro pe săptămână, respectiv 9,5 euro pe lună sau 50 de euro pe an. Potrivit inițiatorilor, măsura ar urma să încurajeze folosirea transportului public și ar contribui la fluidizarea traficului.
Diana Mardarovici, consilier general: „Pentru a rezolva situația traficului din București sunt foarte multe măsuri care trebuie luate concomitent, inclusiv aceasta, inclusiv, cred, amenzi mult mai serioase pentru cei care blochează intersecție, un lucru, intersecțiile, un lucru care deja a devenit in suportabil în București. Deci sunt mai multe măsuri pe care le avem în vedere și sigur, predictibilitatea transportului public eu cred că este o măsură corectă.
Asta va încuraja și pe cei care locuiesc în București, dar nu au și-au înmatriculat mașinile aici, să o facă, iar pe cei din afara Bucureștiului îi va sprijinit sau încuraja să-l ocolească și să nu treacă prin centrul orașului, mai ales în orele de vârf.
Orice măsură de genul ăsta o să creeze niște neplăceri. E vorba de a ajunge la standardele internaționale. Dacă ne uităm la toate capitalele europene, este foarte scump să fii cu mașina în oraș. Este foarte scump să deții o mașină în orașele aglomerate și acesta este un normal la care trebuie să ajungem. Încurajăm efectiv pe toată lumea să folosească transportul în comun.”
Vizați de măsura propusă ar urma să fie mai ales șoferii care locuiesc în Capitală, dar care au mașinile înmatriculate în județe din provincie.
Eduard Popescu, jurnalist Euronews: „Principala justificare în cazul lor ar fi aceea că impozitele datorate de cei care au mașini în proprietate sunt mai mici decât cele percepute în Capitală.”
Dan Cristian Popescu, consilier general: „Atunci când se calculează valoarea unei asigurări, se face în funcție de numărul de daune din zona respectivă. Automat, în București sunt mai multe daune și se împarte la cei care au înmatricularea pe București. Cumva, ar fi corect să se împartă la toți care folosesc mașina în București, ar rezulta o suma mai mică pentru toată lumea. ”
Printre șoferi, părerile sunt împărțite. Chiar dacă majoritatea ar fi de acord să achite o taxă suplimentară, mulți dintre ei nu cred că o asemenea măsură ar rezolva problema traficului din Capitală.
Șofer: „Bucureștiul e plin de mașini, e trafic non-stop oriunde mergi, drumul ăsta de jumătate de oră îl fac în 50 de minute acum. Da, e o măsură bună, eu urmează să o înmatriculez în București.”
Șofer: „Foarte bună ideea, eu mi-am schimbat buletinul pe București și ar trebui să se ia măsuri.”
Șofer: Evident, i-ar dezavantaja pe cei care nu-și permit, ca orice măsură de genul, cine își permite o să plătească. RCA e mai mic într-adevăr. Eu nu de aceea am mașina înmatriculată acolo (Vrancea), acolo am buletinul:”
Totodată, măsura i-ar viza și pe șoferii care doar tranzitează Capitala. Acestora li se recomandă să folosească rutele ocolitoare, iar dacă au treabă în oraș, să lase mașinile la intrarea în București și să folosească transportul public. Momentan însă, parcările de tip park and ride existente în zonele Pantelimon și Străulești sunt mai mult goale.
Proiectul aflat în dezbatere în Consiliul General al Municipiului București prevede o taxă de 3,5 euro pe zi, de 6 euro pe săptămână, respectiv 9,5 euro pe lună sau 50 de euro pe an.
Cele mai recente date arată că aproximativ 1,4 milioane de mașini circulă zilnic prin București, iar o treime dintre ele sunt înmatriculate în alte județe. Mai mult, din cauza blocajelor din trafic, bucureștenii pierd anual echivalentul a douăsprezece zile de lucru.
Proiectul, dezbătut și în trecut, urmează să fie supus votului în Consiliul General al Capitalei.
Bucureștiul s-a clasat pe locul 8 în topul celor mai aglomerate orașe din lume, potrivit indexului anual realizat de producătorul de sisteme GPS Tomtom. În Europa, țara noastră s-a situat pe locul 4.
În 2023, bucureștenii au pierdut în trafic 150 de ore în plus din cauza aglomerației, viteza medie de deplasare la ora de vârf fiind de circa 17 km/oră.