Cercetătorii John Clarke, Michel H. Devoret și John M. Martinis au fost distinși cu Premiul Nobel pentru Fizică pe anul 2025. Anunțul a fost făcut marți de Hans Ellegren, secretarul general al Academiei Regale Suedeze de Științe.
Cei trei cercetători au fost recompensați pentru realizările lor științifice în domeniul tunelării cuantice macroscopice și cuantificării energiei într-un circuit electric, potrivit Agerpres.
Distincția, anunțată marți la Stockholm, este a doua din acest sezon al Nobelurilor, după premiul pentru medicină, acordat luni unui trio americano-japonez pentru studii asupra modului în care organismul controlează sistemul imunitar, în special pentru identificarea „gardienilor sistemului imunitar”.
În 2024, Premiul Nobel pentru Fizică a fost atribuit unui duo format din britanico-canadianul Geoffrey Hinton și americanul John Hopfield pentru descoperiri și invenții legate de procesul de învățare al mașinilor (machine learning) prin rețele neuronale artificiale, cercetări ce au jucat un rol crucial în dezvoltarea inteligenței artificiale (AI) contemporane.
Cine este cel mai tânăr laureat Nobel pentru Fizică
Începând din anul 1901 au fost acordate 118 premii Nobel pentru Fizică. Cel mai tânăr laureat, Lawrence Bragg, avea 25 de ani în 1915 când a primit acest premiu, iar cel mai vârstnic, Arthur Ashkin, avea 96 de ani, în 2018, potrivit nobelprize.org.
După atribuirea premiului pentru medicină, luni, sezonul Nobelurilor continuă marți cu Premiul Nobel pentru Fizică, urmat de premiul pentru chimie, pe 8 octombrie, înainte de premiul pentru literatură, pe 9 octombrie, și de premiul pentru pace, pe 10 octombrie, singurul decernat la Oslo. Premiul Riksbank Sveriges în Științe Economice va fi anunțat în data de 13 octombrie.
Câți bani primesc laureații Nobel
Premiile vor fi înmânate laureaților în cadrul unei ceremonii speciale ce va fi organizată la 10 decembrie, ziua morții lui Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei.
Premiul constă într-o diplomă, o medalie de aur și un cec în valoare de 11 milioane de coroane suedeze, aproape un milion de euro.
Calendarul Premiilor Nobel 2025
Premiile Nobel 2025 sunt anunțate începând de luni, 6 octombrie. Care este calendarul complet al anunțurilor:
- 6 octombrie 2025: Premiul Nobel pentru Medicină
- 7 octombrie 2025: Premiul Nobel pentru Fizică
- 8 octombrie 2025: Premiul Nobel pentru Chimie
- 9 octombrie 2025: Premiul Nobel pentru Literatură
- 10 octombrie 2025: Premiul Nobel pentru Pace