Laszlo Krasznahorkai, scriitor din Ungaria, este câștigătorul Premiului Nobel pentru Literatură 2025, „pentru opera sa convingătoare și vizionară care, în mijlocul terorii apocaliptice, reafirmă puterea artei”.
„László Krasznahorkai este un mare scriitor epic în tradiția central-europeană care se întinde de la Kafka la Thomas Bernhard, caracterizată prin absurd și exces grotesc. Însă, arcul său are mai multe corzi și este orientat și către Est, adoptând un ton mai contemplativ, fin calibrat”, potrivit comunicatului Academiei Suedeze.
Numele laureatului a fost anunțat de secretarul permanent al Academiei Suedeze, Mats Malm.
117 premii Nobel pentru Literatură, începând din anul 1901
Premiul Nobel pentru Literatură răsplătește cele mai valoroase opere dintre toate genurile sau speciile literare, de la poezie, nuvelă, roman, la piese de teatru, eseuri sau discursuri.
Începând din 1901 au fost acordate 117 premii Nobel pentru literatură. Nu a fost acordat în șapte ocazii: în 1914, 1918, 1935, 1940, 1941, 1942 și 1943.
Dintre cei 121 laureați ai acestui premiu, 18 sunt femei. Premiul Nobel pentru Literatură a fost împărțit, de patru ori, de câte doi laureați - în 1904 (Frédéric Mistral, José Echegaray), 1917 (Karl Gjellerup, Henrik Pontoppidan), 1966 (Shmuel Agnon, Nelly Sachs), 1974 (Eyvind Johnson, Harry Martinson), potrivit nobelprize.org.
Cine sunt scriitorii favoriți la Premiul Nobel pentru Literatură 2025
Scriitorii Gerald Murnane din Australia, Can Xue din China și László Krasznahorkai din Ungaria sunt favoriții media și ai caselor de pariuri la câștigarea Premiului Nobel pentru Literatură din 2025, anunțat joi la Stockholm, distincție la care par să aibă șanse, de asemenea, spaniolul Enrique Vila-Matas și autoarea mexicană Cristina Rivera Cruz, transmite agenția EFE, citată de Agerpres.
Pe liste figurează, ca de obicei, japonezul Haruki Murakami, românul Mircea Cărtărescu, britanicul Salman Rushdie, americanul Thomas Pynchon, canadiana Anne Carson sau argentinianul César Aira.
Dacă un scriitor se află în fruntea listelor de pariuri, însă, nu înseamnă neapărat că va obține premiul. Câștigătoarea de anul trecut, autoarea sud-coreeană Han Kang, avea cote mici la casele de pariuri, ceea ce a demonstrat încă o dată că opiniile societății nu coincid cu cele ale membrilor Academiei Suedeze.
Câștigătorii Premiilor Nobel în 2025
- Premiul Nobel pentru Medicină 2025: Mary Brunkow, Fred Ramsdell și Shimon Sakaguchi, „pentru descoperirile lor revoluționare privind toleranța imunitară periferică, care împiedică sistemul imunitar să dăuneze organismului”.
- Pentru Nobel pentru Fizică 2025: John Clarke, Michel H. Devoret și John M. Martinis, pentru realizările lor științifice în domeniul tunelării cuantice macroscopice și cuantificării energiei într-un circuit electric.
- Premiul Nobel pentru Chimie 2025: Susumu Kitagawa, Richard Robson și Omar M. Yaghi, pentru dezvoltarea structurilor metalo-organice.
- Premiul Nobel pentru Literatură 2025: Laszlo Krasznahorkai, „pentru opera sa convingătoare și vizionară care, în mijlocul terorii apocaliptice, reafirmă puterea artei”.
- Premiul Nobel pentru Pace 2025: va fi anunțat pe 10 octombrie 2025
- Premiul Nobel pentru Economie 2025: va fi anunțat pe 13 octombrie 2025