România este oficial în stare de alertă energetică pe tot parcursul lunii august, după ce debitul Dunării a ajuns la un minim istoric din cauza secetei, punând presiune pe sistemul energetic național. Pentru a evita oprirea Reactorului 2 de la Cernavodă, Guvernul a alocat șapte milioane de lei pentru lucrări urgente pe brațul Bala.
În același timp, premierul a anunțat că România va importa energie nucleară din Ucraina pentru a acoperi necesarul de consum în perioada următoare. Primele măsuri de economisire au fost deja luate în țară: la Iași, iluminatul public va fi redus pe timpul nopții pentru limitarea consumului de energie.
Autorităţile au declarat stare de alertă la nivel naţional în România, pe perioada lunii august, ca efect al scăderii producţiei de energie electrică. România se confruntă deja cu seceta, iar Dunărea este la cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani.
Reactorul 1 al centralei de la Cernavodă a fost oprit. De joi trebuia oprit și reactorul 2. Autoritățile au decis să ia măsuri suplimentare în așa fel încât să-l păstreze în continuare în funcțiune, în condițiile în care țara noastră are nevoie de cantități din ce în ce mai mari de energie, în special seara când consumul crește. Diferența o acoperim din importuri, însă și țările care ne furnizau energie se confruntă cu probleme de aprovizionare.
Ilie Bolojan, premierul interimar al României: Suntem în situaţia ca în orele de seară să importăm în prezent aproximativ 1700 megawați. În condițiile în care s-ar opri şi al doilea grup de la Cernavodă, ar însemna încă 650 MW producţie în minus, ceea ce înseamnă că ar trebui să importăm peste 2500 MW, în aşa fel încât să avem sistemul energetic echilibrat.
E posibil ca consumul să crească, ajungând până la 8.000 MW în orele de seară. În aceste condiții, fiecare megawatt care este economisit este foarte important.
Există un risc destul de mare sa închidem și al doilea grup. Asta ar însemna că vom pierde aproximativ 20% din producția de energie electrică la nivel național.
Guvernul pregătește lucrări pe bratul Brațul Bala al Dunării, pentru a putea crește cantitatae de apă către sectorul care asigură alimentarea Centralei de la Cernavodă.
Ilie Bolojan cere populației să facă economii la electricitate
România va primi în aceste zile un ajutor de urgență din Ucraina, constând în energie electrică produsă de una dintre centralele nucleare ale țării vecine, iar autoritățile române au cerut și ajutorul Bulgariei și al Greciei. În plus, premierul Ilie Bolojan a cerut din nou cetățenilor, dar mai ales companiilor, să reducă din consum mai ales în timpul orelor de seară.
Ilie Bolojan, premierul interimar al României: Va fi important și economisirea voluntară în orele de seară când avem acest deficit. Încă o dată, fac un apel către cetățeni, dar în special către companii, către autorități publice, să își facă planificări de reduceri voluntare.
Fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, pune problema energiei din România pe seama unor decizii greșite luate în ultimii ani. Experții în energie atrag și ei atenția că starea de alertă poate fi doar o măsură de precauție, pentru a gestionarea unor situații dificile.
Bogdan Ivan, fost ministru al Energiei: E o perioadă foarte complicată. Faptul că tu astăzi nu produci în România mai mult de jumătate din cât consumi, reprezintă un risc. Și ceea ce se întâmplă astăzi este efectul unei politici defectuoase ale României din ultimii 10 ani de zile în materie de energie.
Otilia Nuţu, expert energie, Expert Forum: Pe termen mediu, în primul rând, ar trebui să să urgenteze toate investițiile în rețelele de transport și de distribuție, inclusiv contorizare inteligentă, în așa fel încât, spre exemplu, să poți să gestionezi capacitățile de stocare pe care s-ar putea să le aibă și unii prosumatori.
Eugenia Gusilov, expert în energie: Starea de urgență în nod normal e menită să ofere Guvernului pârghii pentru acțiune rapidă, intervenție imediată și o poate să ia măsuri suplimentare ca să ajute la gestionarea unei situații.
Reactorul 1 de la Cernavodă a fost oprit marți dimineață din cauza secetei și a nivelului scăzut al Dunării. Pentru a acoperi deficitul din țară, România ar putea importa energie din Bulgaria, Ungaria sau Serbia însă și aceste tari trec prin dificultăți similare cu ale noastre.
