O defecțiune tehnică. Aceasta ar putea fi una dintre cauzele care au declanșat accidentul de pe DN6, în urma căruia au murit șapte cetățeni greci, suporteri ai echipei PAOK, iar alți trei au fost răniți. Informația a fost dezvăluită de medicul Dimitris Koukoulas, care susține că a aflat acest lucru după ce a stat de vorbă cu unul dintre supraviețuitori.
Pe de altă parte, conform surselor Euronews, anchetatorii ar fi găsit lângă epava microbuzului distrus două plicuri care conțin un praf alb. În plus, analizele medicale au arătat că șoferul consumase droguri.
Reacția secratarului de stat din MAI, Bogdan Despescu
Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI: „Într-adevăr, cu ocazia cercetării, au fost identificate substanțe posibil interzise, dar asta ține de anchetă. Colegii vor stabili în amănunt tot ce înseamnă aceste substanțe. Cu oaczia necropsiei, s-a constatat o prezență a unei substanțe interzise. Alte amănunte țin de dosarul penal. Este prematur să mă pronunț eu pe cauzele acidentului, nu știu ce e în dosarul penal".
Cocaină și canabis, în analizele de sânge ale șoferului microbuzului
Cocaină și canabis au fost descoperite în sângele șoferului microbuzului, în urma analizelor realizate în urma accidentului în care șapte oameni au murit, au declarat surse din rândul anchetatorilor pentru Euronews România.
De asemenea, în laborator sunt analizate separat și plicurile descoperite de polițiști în microbuzul distrus în urma accidentului.
Surse Euronews: Șoferul ar fi consumat droguri la volan
Potrivit unor surse apropiate anchetei, unul dintre martori le-ar fi spus anchetatorilor că șoferul fumase canabis la volan înainte de producerea accidentului.
Analizele medicale ale șoferului au arătat că acesta consumase droguri
Șoferul microbuzului implicat în accident, confirmat cu THC în corp, potrivit surselor Euronews.
„THC este principala substanța psihotropă din majoritatea tulpinilor de canabis. Rămâne însă de stabilit dacă șoferul era sub influența substanțelor psihoactive în momentul în care se afla la volan sau dacă le consumase înainte cu câteva zile sau poate chiar săptămâni. Polițiștii criminaliști au descoperit, la locul unde s-a produs accidentul, două plicuri care păreau să conțină droguri.
Unul dintre ele avea un praf alb. Pliculețele au fost ridicate și duse la laborator pentru expertiză, iar analizele vor oferi mai multe răspunsuri. După ce vor fi finalizate autopsiile vom afla dacă fanii greci au consumat droguri”, a transmis jurnalistul Euronews, Eduard Popescu.
Anchetatorii au găsit două plicuri cu praf alb în microbuzul distrus în accidentul de pe DN6
Potrivit surselor Euronews, în încercarea de a găsi indicii privind accidentul din județul Timiș, anchetatorii au găsit lângă microbuz două plicuri cu praf alb. Aceste plicuri au fost ridicate de polițiștii criminaliști și au fost duse la laborator. După analiză vom afla dacă în aceste plicuri se află substanțe psihoactive sau stupefiante. Este important de spus că după autopsie vom afla dacă suporterii au consumat droguri pe parcursul călătoriei lor.
(stire initiala)
„A pierdut controlul pentru că sistemul s-a blocat”
Dimitris Koukoulas se afla într-un spital situat la doar zece kilometri de locul accidentului, unde au fost aduși prima oară cei trei răniți. El a povestit jurnaliștilor de la ertnews.gr că unul dintre supraviețuitori i-a explicat că sistemul de asistență pentru menținerea benzii de rulare s-ar fi blocat chiar în momentul depășirii. Practic, după cum susține supraviețuitorul, volanul nu a mai putut fi manevrat.
„A avut loc o depășire, sistemul de asistență la menținerea benzii de circulație s-a blocat și a blocat volanul”, a afirmat medicul grec. El a ținut să sublinieze că șoferul „a pierdut controlul mașinii pentru că s-a întâmplat ceva cu sistemul de asistență la menținerea benzii de circulație”.
El a spus că s-a deplasat și la Spitalul Universitar din Timișoara și a fost de față în timpul vizitei ambasadoarei Greciei. În saloane au intrat și câțiva dintre suporterii lui PAOK, care au decis să nu mai facă deplasarea în Franța, la duelul cu Lyon. Dimitris Koukoulas a fost extrem de implicat în comunicarea dintre pacienți și personalul medical.
Potrivit surselor Euronews, cei trei supraviețuitori ai tragicului accident din județul Timiș sunt în stare stabilă la Spitalul de Urgență din Timișoara și ar putea fi externați joi. Autoritățile elene pregătesc repatrierea celor șapte persoane decedate.
Jucătorii echipei lui Răzvan Lucescu, PAOK Salonic, au ţinut un minut de reculegere,în memoria suporterilor care au murit în accidentul din România.
„Un minim omagiu adus tinerilor care au plecat atât de nedrept dintre noi, pentru echipa pe care o iubeau şi pentru care călătoreau ca să o vadă pe un stadion din Europa.
Apoi, antrenament, tactică şi program special pentru fazele statice, în vederea meciului din Franţa”, notează PAOK pe site-ul oficial.
