Fanii lui PAOK Salonic au decis să nu se prezinte la meciul cu Olympique Lyon din Europa League, după accidentul mortal din România. Șapte suporteri și-au pierdut viața, iar alți trei au ajuns în spital, în urma incidentului produs marți, 27 ianuarie. 200 dintre susținătorii formației din Grecia au ajuns la Timișoara și i-au vizitat pe cei care au nevoie de îngrijiri medicale.
Suporterii greci se aflau în drum spre Franța, dar au decis să nu-și mai continue călătoria și au ajuns la Timișoara, după o primă oprire la locul accidentului. Patru reprezentanți ai suporterilor au intrat în spital și l-au vizitat pe unul dintre cei trei răniți, cel care are o stare de sănătate mai bună. La Spitalul Județean Timișoara a ajuns și ambasadoarea Republicii Elene la București. Lili Evangelia Grammatika a mulțumit autorităților din România pentru sprijin.
Un fan al echipei PAOK a făcut stop cardiac în momentul în care a aflat despre accident
Potrivit surselor Euronews, un suporter al echipei PAOK, din orașul Larissa, a decedat după ce a aflat că unul dintre prietenii săi și-a pierdut viața în accidentul din Timiș. Bărbatul de 54 de ani a suferit un stop cardiac.
- Autoritățile din Grecia au pregătit un avion militar C-130 pentru a-i repatria pe cei șapte decedați
În presa din Grecia au apărut informații că suporterii au închiriat microbuzul din orașul Edessa. Ei nu au vrut să plătească în plus pentru un șofer profesionist și au decis să conducă pe rând.
„Suntem în stare de șoc. Nu ne vine să credem. Șapte copii au fost luați pe nedrept. Am vorbit imediat (n.r. cu angajatul său care le-a închiriat microbuzul fanilor lui PAOK). Și el este devastat. Copiii aveau vârsta lui”, a declarat patronul firmei de închirieri, potrivit protothema.gr.
Microbuzul (cu capacitatea de 8+1) transporta zece suporteri ai lui PAOK Salonic. Din imagine se vede cum mașina a intrat într-o depășire și s-a lovit frontal de un camion care circula pe sensul opus.
Răzvan Lucescu, antrenorul formației PAOK, a mers la stadionul „Toumba” pentru a depune o coroană de flori în memoria fanilor care și-au pierdut viața. „Toți cei care susțin PAOK se consideră o familie imensă, iar când apar astfel de situații, cu atât mai mult o astfel de tragedie, emoțional, se resimte enorm, se trăiește la cote maxime, tristețea este imensă”, a spus tehnicianul român pentru Euronews.
