Răzvan Lucescu, copleșit după ce șapte fani ai echipei sale, PAOK, au murit în accidentul de lângă Lugoj

Antrenorul Răzvan Lucescu este șocat de moartea celor șapte fani ai lui PAOK Salonic într-un accident rutier în România, în apropiere de Lugoj. Tehnicianul echipei elene deplânge cele întâmplate și subliniază că toată comunitatea suporterilor „Dikefalos” este alături de familiile îndurerate.

Fanii lui PAOK Salonic mergeau cu un microbuz spre Franța, acolo unde echipa antrenată de Răzvan Lucescu are meci cu Lyon în Europa League.

Reacția lui Răzvan Lucescu, după ce șapte fani ai lui PAOK au murit în accidentul de lângă Lugoj

„E o tragedie imensă. Probabil că în România nu se percep la fel ca aici astfel de situații, dar să știi că PAOK este ceva special. Toți cei care susțin PAOK se consideră o familie imensă, iar când apar astfel de situații, cu atât mai mult o astfel de tragedie, emoțional, se resimte enorm, se trăiește la cote maxime, tristețea este imensă.

Îmi dau seama că, pe lângă trăirile acestor oameni, pe lângă trăirile suporterilor care se consideră ca și rude, există familiile lor. Nu vreau să mă gândesc și îmi pare atât de rău de ceea ce trăiesc ei în aceste meomente. Nu putem face decât să fim cu suftetul alături de ei. Pe de altă parte, sunt tineri și e păcat de ceea ce s-a întâmplat.

În orice caz, tragedii există, sunt în fiecare zi în lumea asta, istoria e plină de tragedii. Toți cei care sunt parte din această tragedie trebuie să aibă forța să meargă înainte, iar noi, cei care suntem imediat lângă ei, să-i susținem din toate punctele de vedere, în special să simtă că o înteagă familie este lângă ei, o întreagă familei care îi poate susține și îi poate ajuta să meargă înainte”, a spus Răzvan Lucescu, pentru Euronews.

  • Pe banca lui PAOK, Răzvan Lucescu a câștigat două titluri și două Cupe ale Greciei.

Patronul clubului grec, Ivan Savvidis, a deplâns și el cele întâmplate și garantează că echipa va ajuta familiile victimelor cu repatrierea și cu alte cheltuieli.

Ministrul sportului din Grecia, Giannis Vroutsis, a declarat că „sportul elen este în doliu”, iar clubul rival, Olympiakos, a emis un comunicat prn care îşi exprimă „durerea şi condoleanţele sincere faţă de familiile şi cei dragi ai fanilor PAOK care şi-au pierdut viaţa”. Aceeași compasiune a fost exprimată și de altă rivală, AEK Atena.

Şapte persoane au murit şi trei au ajuns la spital, după ce microbuzul în care se aflau făcea o depășire și s-a ciocnit frontal cu un camion, în judeţul Timiş, marți, 27 ianuarie. Celelalte trei persoane din microbuz se află în spital.

UEFA nu a acceptat amânarea meciului Lyon - PAOK.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5