Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Previziuni pe piața muncii în 2023. Tendinţele sunt angajaţii cu două joburi, munca hibrid și importul de personal

Publicat de: Euronews

10.000 de joburi au fost postate în prima săptămână a anului pe cea mai mare platformă de recrutare online din România - eJobs. Numărul de aplicări a fost de peste 225.000, în ușoară creștere față de aceeași perioadă a anului trecut.

Cele mai căutate joburi au fost cele de agent de vânzări remote, junior banker, casier în sală de jocuri de noroc, operator introducere date și operator colectare debite.

Fiecare dintre aceste poziții a adunat peste 1.000 de aplicări în doar câteva zile.

„Candidaţii s-au activat imediat după terminarea sărbătorilor, astfel încât vedem un număr de peste 225.000 de aplicări, în uşoară creştere faţă de acelaşi interval de timp de anul trecut. La fiecare început de an vedem un număr mare de candidaţi tineri şi din segmentul entry level care vor să se angajeze pentru prima dată sau să îşi schimbe jobul, motiv pentru care poziţiile care primesc cele mai multe aplicări sunt cele care cer nivel de experienţă de cel mult doi ani sau cele din domenii precum retail, servicii, telecomunicaţii sau call center/BPO”, a afirmat Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Deja se prefigurează în acest an și câteva tendințe clare pe piața muncii

Programul hibrid îl va înlocui pe cel 100% remote. O altă tendință va fi că vom vedea cum al doilea job devine o a doua natură. Și asta pentru că în ultimii ani în care s-a lucrat de acasă, angajații au avut mai multă flexibilitate în a-și gestiona timpul.

Plus că oamenii au nevoie să își suplimenteze veniturile pe termen lung, transmite Agerpres.

Așadar, creșterea numărului de angajați cu două joburi și importul de personal din afara țării reprezintă alte tendințe care vor contura piața muncii, în lunile ce urmează.

Potrivit unui proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii, contingentul de lucrători străini admişi pe piaţa muncii în 2023 este tot de 100.000, egal cu cel pentru 2022 şi dublu faţă de cel din 2021.

Principalele domenii de activitate interesate de forţa de muncă străină sunt construcţiile, HoReCa şi transporturile. România importă muncitori calificaţi sau necalificaţi preponderent din Asia, în special din ţări precum Vietnam, Sri Lanka, Nepal, Bangladesh sau India.

Orașele cu cele mai bune oferte salariale

La nivel general, cele mai mulţi aplicanţi caută să se angajeze în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Braşov. Cu excepţia Braşovului, acestea sunt şi oraşele cu cele mai mari medii salariale nete, după cum arată raportul industriei de recrutare din România, Review & Trends 2023, realizat de eJobs. Bucureştiul se află pe primul loc, cu o medie salarială netă de 4.500 de lei. Urmează Timişoara, cu 4.100 de lei şi Cluj-Napoca, cu 4.000 de lei net. Braşovul este al şaptelea în clasament, cu 3.500 de lei, fiind surclasat de Sibiu, Iaşi şi Oradea.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE