Urmărește Euronews România la cei mai importanți operatori de cablu TV din țară: Digi (canalul 66), Orange (canalul 106), Vodafone (canalul 410).

Prețurile carburanților în creștere în România, după noile sancțiuni contra Rusiei

De Euronews  •  

Distribuie

DIMENSIUNE TEXT

Efectele embargoului UE asupra importurilor de petrol din Rusia se pot observa în benzinării.

Pe 16 mai, la aceeași stație de carburant, un litru de benzină costa 8 lei și 10 bani (8.10). Acum, un litru de benzină este 8 lei și 34 de bani (8.34). Este o diferență de 24 de bani pe care șoferii o plătesc pe fiecare litru de benzină.

În ceea ce privește motorina, aceasta nu s-a scumpit foarte mult. Pe 16 mai, prețul pentru un litru de motorină era de opt lei și optzeci și cinci de bani (8.85), iar astăzi este de opt lei și nouăzeci de bani (8.93).

Specialiștii avertizează că scumpirile din ultimele două săptămâni nu se vor opri, iar prețurile vor continua să crească, cu cât efectele embargoului vor deveni mai pronunțate, respectiv până la finele anului 2022.

UE a decis: importurile de petrol din Rusia vor fi reduse cu 90% până la sfârșitul anului

Marți, după dezbateri îndelungate, liderii UE au ajuns la un acord asupra noilor sancțiuni împotriva Rusiei. Importurile de petrol pe cale maritimă vor fi sistate complet până la finele anului. Aprovizionarea cu petrol prin conducte rămâne în continuare o opțiune, la insistențele Ungariei.

Potrivit lui Charles Michel, șefului Consiliului European, embargoul acoperă mai mult de două treimi din importurile UE de petrol din Rusia. Astfel, se elimină o sursă uriașă de finanțare a "mașinăriei de război" și se pune "presiune maximă" asupra Moscovei, pentru a încheia războiul.

Embargoul face parte din cel de-al șaselea pachet de sancțiuni înaintat de UE împotriva Rusiei, în urma declanșării războiului în Ucraina.

Între 70 și 85% din petrolul rusesc importat în UE este transportat pe cale maritimă. Restul petrolului ajunge în UE prin conducta Drujba, care alimentează direct rafinăriile din Polonia, Ungaria, Slovacia, Cehia și Germania. De zeci de ani, rafinăriile acestor state s-au obișnuit cu livrări sigure și ieftine de petrol rusesc.

Distribuie

Taguri