Președinta Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski, la Kiev

Nancy Pelosi împreună cu o delegație a Congresului Statelor Unite ale Americii s-au întâlnit cu Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, pentru a transmite susținerea din partea SUA.

„Vă vizităm pentru că vrem să vă mulțumim pentru lupta pe care o duceți pentru libertate... luptați pentru noi toți.” și „America este ferm alături de Ucraina!”, au fost mesajele principale spuse de înaltul lider american.

Pelosi, a doua persoană la președinție după vicepreședintele SUA, este cel mai înalt lider al Statelor Unite care a venit în Ucraina de la începutul invaziei de către Rusia.

„Delegația Congresului a fost onorată să se întâlnească cu @ZelenskyyUa la Kiev, pentru a saluta conducerea și curajul, pentru a lăuda poporul ucrainean pentru apărarea remarcabilă a democrației și pentru a spune că vă suntem alături până la obținerea victoriei.”, a adăugat Nancy Pelosi pe Twitter, după vizita în Ucraina.

„Statele Unite sunt lider în sprijinul Ucrainei în lupta împotriva agresiunii ruse. Vă mulțumim că ați ajutat la protejarea suveranității și a integrității teritoriale a statului nostru”, a răspuns Volodimir Zelenski, pe pagina sa de Twitter.

În semn de mulțumire pentru implicarea în consolidarea cooperării interstatale Ucraina-SUA, Volodimir Zelenski i-a acordat lui Nancy Pelosi Ordinul Prințesei Olga, gradul al III-lea.

Vizita continuă în Polonia

Pelosi, Președinta Camerei Reprezentanților, a continuat călătoria luni la Varșovia, pentru a discuta, alături de președintele Andrzej Duda și alți înalți oficiali polonezi, despre sporirea sprijinului din partea Statelor Unite ale Americii și Poloniei pentru refugiații ucraineni.

Polonia a primit și a găzduit peste trei milioane de refugiați din Ucraina, de când Rusia și-a început războiul, la sfârșitul lunii februarie 2022, potrivit euronews.com.  

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5