Premierul Bolojan, discuții despre reducerea cheltuielilor cu reprezentanții instituțiilor din subordinea Guvernului

Premierul Ilie Bolojan va purta discuții, miercuri, cu reprezentanții instituțiilor din subordinea Guvernului, despre reorganizarea unor autorități, reducerea cheltuielilor publice și a celor cu personalul, au precizat surse guvernamentale, citate de Agerpres.

La şedinţa care este programată pentru ora 11:00 urmează să participe reprezentanţii instituţiilor aflate în subordinea sau sub autoritatea Guvernului, respectiv a Secretariatului General a Guvernului și a premierului.

Vor fi abordate „măsuri privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice şi reducerea cheltuielilor de personal”, au mai precizat sursele citate.

În subordinea Secretariatului General al Guvernului (SGG) şi a premierului se află peste 30 de instituţii (agenţii, departamente, institute, comisii, oficii şi altele).

Săptămâna trecută, Guvernul a pus în dezbatere publică al doilea pachet de măsuri de austeritate, care vizează atât creșterea veniturilor la buget, cât și reducerea semnificativă a cheltuielilor publice.

Potrivit proiectului, peste 6.000 de posturi din administrația centrală și locală vor fi desființate, iar structurile de conducere vor fi reorganizate. Vor fi afectați în special consilierii personali ai demnitarilor.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE