Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Petrolier turcesc cu petrol rusesc, lovit cu drone în Marea Neagră. Explozie puternică, în largul strâmtorii Bosfor

Un petrolier turcesc care transporta 140 de mii de tone de țiței din Rusia a fost lovit de o dronă în Marea Neagră. Atacul a avut loc la 24 de kilometri în largul coastei strâmtorii Bosfor, relatează portalul turc NTV.

Potrivit primelor informații, a fost avariată puntea navei, iar camera motoarelor a fost inundată. Echipajul a solicitat asistență de urgență. Mai multe echipe de intervenție au fost trimise în zonă.

Autoritățile urmează să stabilească dacă a fost sau nu un atac premeditat și cine a lansat drona.

Cei 27 de membri ai echipajului nu au fost răniți. De asemenea, deocamdată, nu este clar dacă au fost sau nu scurgeri de petrol în apa mării. Acesta nu este primul incident în care petroliere care transportă țiței din Rusia sunt lovite de drone.

În unele dintre cazuri, Ucraina a recunoscut atacurile.

La începutul săptămânii, forțele ucrainene au atacat terminalul petrolier Transneft din Primorsk, al doilea cel mai mare port rusesc de pe Marea Baltică, după Sankt Petersburg. De asemenea, au lovit rafinăria Bashneft-Ufaneftekhim din republica rusă Bașcortostan, situată la aproape 1.400 de kilometri de granița Ucrainei, a anunțat Statul Major General ucrainean

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE