De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.
Papa Leon al XIV-lea i-a canonizat pe Carlo Acutis și Pier Giorgio Frassati: doi noi sfinți pentru generațiile tinere
- În fața a aproximativ 70.000 de credincioși adunați în Piața San Pietro din Vatican, Papa Leon al XIV-lea a anunțat canonizarea tânărului informatician Carlo Acutis, devenit astfel primul sfânt millennial, dar și a lui Pier Giorgio Frassati, o altă figură italiană foarte populară care a murit la o vârstă fragedă, scrie Euronews.com.
- „Declarăm și definim pe Fericiții Pier Giorgio Frassati și Carlo Acutis ca Sfinți și îi înscriem în Catalogul Sfinților, stabilind ca în întreaga Biserică să fie venerați cu evlavie printre Sfinți”, a proclamat Suveranul Pontif, rostind formula tradițională în latină.
- Aceasta este prima ceremonie de canonizare celebrată de Papa Leo al XIV-lea de la începutul pontificatului său. „Astăzi este o sărbătoare minunată pentru întreaga Italie, pentru Biserică și pentru întreaga lume. Vă salut pe toți, mai ales pe tinerii veniți din multe țări, o adevărată binecuvântare”, a spus Papa în deschiderea Liturghiei solemne.
Citește mai mult despre canonizarea celor doi sfinți.
Mesajul ministrului Educației la început de an școlar: „Școala este în primul rând a copiilor, așa că îi așteptăm luni”
- „Școala este în primul rând a copiilor”. Este mesajul transmis de ministrul Educației, Daniel David, înainte de începerea anului școlar.
- El a făcut apel la profesori să își respecte datoria morală față de elevi, indiferent de acțiunile sindicale.
- David a recunoscut existența nemulțumirilor generate de măsurile fiscal-bugetare și de protestele cadrelor didactice anunțate chiar pentru prima zi de școală.
Citește mai mult despre ce le-a transmis ministrul Educației elevilor, înaintea anului școlar.
Copiii sub 15 ani nu mai pot cumpăra băuturi energizante bogate în cofeină
- Copiii sub 15 ani din Marea Britanie nu vor mai avea voie să cumpere băuturi energizante bogate în cofeină.
- Guvernul pregătește o nouă lege în acest sens.
- Scopul este prevenirea problemelor de sănătate fizică și psihică pe care le pot dezvolta minorii, cum ar fi obezitatea infantilă, anxietatea și tulburările de somn.
Citește mai mult despre hotărârea luată de autoritățile britanice.
Ministrul Sănătății sesizează Parchetul pentru medicii conspiraționiști. Rogobete: E un act important de dezinformare
- Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a trimis Corpul de Control la mai mult spitale din România și a anunțat că va sesiza Parchetul după ce mulți medici au promovat informații false la conferința „COVID-19 şi convergenţa bio-digitală”, organizată la Brașov.
- Aceștia au transmis mesaje împotriva tratamentelor medicale moderne, dar fără o bază științifică, spune ministrul.
- Conferința, care nu a fost acreditată de Colegiul Medicilor și a fost transmisă live pe mai multe plaatforme online, a fost prezentată ca o dezbatere medicală, însă temele abordate au contrazis cercetările validate ştiințific.
Citește mai mult despre măsurile luate de ministrul Sănătății cu privire la medicii conspiraționiști
Studiu: doar 42% dintre elevii români au toate rechizitele necesare la început de an școlar
- Un raport World Vision România arată că începutul de an școlar vine cu lipsuri pentru mulți elevi. Doar 42% dintre copii au toate rechizitele necesare, iar 12% recunosc că nu au aproape nimic pregătit pentru școală.
- Studiul a fost realizat pe un eșantion de 584 de elevi cu vârste între 12 și 19 ani.
- Pe lângă lipsurile materiale, cercetarea relevă și o informare precară privind schimbările din sistemul de educație.
Citește mai mult despre raportul cu privire la elevii fără posibilități